Arafat, despre pacienții care nu au coronavirus: O proteză de șold poate aștepta, un infarct, nu
Secretarul de stat Raed Arafat a explicat, la emisiunea „Marius Tucă Show” modul cum intervine medicul pentru o urgență: „O proteză de șold poate aștepta, un infarct nu!”. Mulți români se întreabă ce face dacă are nevoie de un medic,…
Secretarul de stat Raed Arafat a explicat, la emisiunea „Marius Tucă Show” modul cum intervine medicul pentru o urgență: „O proteză de șold poate aștepta, un infarct nu!”.
Mulți români se întreabă ce face dacă are nevoie de un medic, pentru că dacă merg la spital și nu suferă de o afecțiune gravă, trebuie să aștepte. Raed Arafat a explicat situația pacienților într-o ediție specială a emisunii „Marius Tucă Show”.
„Dacă poți aștepta tratamentul este mai bine pentru că nu te expui și nu îi expuni nici pe alții. Decizia nu o ia Arafat, ci medicul care tratează. El decide dacă un caz trebuie tratat acum sau dacă poate să mai aștepte 3-4 săptămâni. Dau aici exemplul unei proteze de șold. O proteza de sold poate fi lăsată în așteptare și două sau trei luni”, a spus Arafat.
Potrivit lui Arafat, o proteză de șold poate aștepta, dar un infarct, nu.
„Poți fi reprogramat pentru o proteză de șold față de un infarct pentru care trebuie internare. O tumoră care face presiune la nivel cerebral trebuie operată. La fel ca și o tumoră cu o evoluție rapidă. Aici cazurile sunt clare și medicul trebuie să decidă”, a mai spus Raed Arafat.
Această măsură a fost luată pentru a evita supraaglomerarea spitalelor și nu numai.
„Ne trebuie capacitate de internare suplimentară. Dacă spitalele sunt pline de cazuri care nu sunt prioritare punem în risc viața celor care sunt în spital pentru că vor fi internați și pacienți care au COVID-19. (…) Pentru personalul sanitar e foarte important, ca și pentru pacienți , să nu avem capacitatea spitalului la maximum. Atunci într-adevar e riscul sa intre virusul în spitalul respectiv”, a explicat secretarul de stat MAI.
Arafat a mai subliniat că aproape fiecare spital din țară va fi în situația de a trata cazuri de coronavirus.