Home Actualitate Arad: Bărbat arestat după ce a cultivat...
Actualitate

Arad: Bărbat arestat după ce a cultivat 27 de kilograme de cannabis, pe care apoi le-a comercializat - VIDEO

Un bărbat a fost arestat preventiv, el fiind acuzat că a cultivat peste 27 de kilograme de cannabis în curtea unui imobil din județul Arad, pe care apoi le-a comercializat în municipiul reședință de județ.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus, miercuri, reținerea pentru 24 de ore a lui Paul Adrian Roșca, pentru trafic de droguri de risc.

Potrivit DIICOT, în cursul anului 2015, bărbatul a cultivat, fără drept, în scop de comercializare, cantitatea de 27,6 kilograme de cannabis (masă brută) în curtea unui imobil din localitatea Nădab, județul Arad.

Din cercetările făcute în acest caz a rezultat că bărbatul a vândut drogurile de risc mai multor consumatori din municipiul Arad.

Joi, Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

Cercetările în acest caz au fost făcute împreună cu ofițeri de poliție judiciară de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad, iar suportul de specialitate a fost asigurat de Departamentul de Informații și Protecție Internă.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună