Ar trebui sau nu să mai participe România la târgurile de turism? „Să participe când e pregătită pentru a fi la un nivel bun, să fie schimbată politica de promovare și să existe obiective bine stabilite în avans.“
Participarea României la Târgul Internațional de Turism The Travel & Adventure Show din New York din perioada 19-20 martie 2022, în urma căreia au existat foarte multe discuții despre cum a arătat standul țării, a ridicat însă și întrebarea dacă ar mai trebui ca țara noastră să mai participe la astfel de târguri.
Participarea României la Târgul Internațional de Turism The Travel & Adventure Show din New York din perioada 19-20 martie 2022, în urma căreia au existat foarte multe discuții despre cum a arătat standul țării, a ridicat însă și întrebarea dacă ar mai trebui ca țara noastră să mai participe la astfel de târguri.
După publicarea de către Consulatul General al României la New York a pozei standului cu care s-a prezentat țara noastră la târg, oamenii s-au împărțit în două categorii, cei care susțin importanța participării la astfel de evenimente, însă cu schimbarea strategiei de promovare, și cei care sunt de părere că astfel de deplasări reprezintă doar bani cheltuiți degeaba.
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a venit cu o serie de precizări privind amenajarea standului, care a fost oferită de organizator.
„Amenajarea standard, oferită de organizatorul Travel and Adventure Show țării noastre și tuturor celorlalți expozanți care au optat pentru această ofertă, constă în decor format din pânză de culoare neagră, amplasată pe pereții despărțitori și pe mese, și afișaj de țară, fiind specifică manifestării expoziționale din New York de mai bine de 20 de ani. Respectiv, acest tip de amenajare a fost întâlnită și la edițiile anterioare, iar ministerul a plătit anul acesta suma de 7.990 dolari. Din 200 de expozanți, peste 90% au optat pentru organizarea standului în formatul precizat anterior, pus la dispoziție de organizator. Totodată, precizăm că pentru anul curent, s-a agreat cu reprezentanții din industrie ca toate participările la târgurile internaționale să fie cu standuri existente în oferta organizatorului“, au scris pe pagina de Facebook reprezentanții Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.
Ceea ce nu a explicat ministerul este de ce standul avea câteva poze A4 imprimate prinse cu cleme de pânză și nici de ce standul României nu a avut pic de personalitate.
Totodată, în această perioadă, fostul ministru, Claudiu Năsui, care a a decis în perioada mandatului său că România nu va participa la astfel de târguri, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook ca urmare a apariției pozei în spațiul public.
„Mai țineți minte când v-am vorbit despre plimbatul la târguri pe banii statului? Nu a durat mult după ce am plecat din minister, că băieții au reluat schema. Iată și rezultatele cu care se laudă. Cei din New York, care au organizat acest stand extraordinar cu foi A4 tipărite, sunt cea mai mare sinecură a ministerului. Se numește „rețeaua externă“. Oameni plătiți de câteva ori mai bine decât ministrul să nu facă mare lucru pe bani mulți. Ca să știți. cel mai mic salariu lunar era de 6.000 de euro pe lună, cel mai mare de 12.000 de euro pe lună“, a scris Claudiu Năsui pe pagina sa de Facebook.
Așadar, ar trebui sau nu să mai participe România la târgurile internaționale de turism? ZF a discutat cu Călin Ile, președintele Federației Industriei Hoteliere din România, și cu Dumitru Luca, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, care sunt de părere că participarea României la astfel de târguri este importantă.
Călin Ile este de părere că România ar trebui să participe, dar doar atunci când este pregătită și există obiective clare.
„Ar trebui să participe, dar atunci când e pregătită la nivel bun, dacă își schimbă politica de promovare astfel încât să culegem roadele și să nu fie un efect negativ. Aș pregăti de acum participările din 2023, decât să mergem nepregătiți la ce a rămas din 2022. Trebuie să existe obiective bine stabilite în avans, dacă nu ai, mergi degeaba“, este de părere Călin Ile.
El precizează faptul că strategia de promovare a României este învechită, nu este adaptată tendințelor actuale, iar totul pleacă de la lipsa de asumare.
„Vrem să facem, dar o facem cu lipsă de măsură, trebuie să se creeze acele OMD-uri (n.red. Organizații de Management al Destinației), pentru că statul nu își poate asuma o politică de promovare eficientă“, mai spune el.
Pe de altă parte, Dumitru Luca, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, este de părere că România trebuie să participe, iar prezența României la târgul de la New York, în condițiile respective, a fost importantă.
„Să vedem și partea bună, s-a reînnodat participarea la aceste târguri, după ce am ratat cel puțin două târguri importante. Din Europa de Est, doar România și Croația au participat, iar abia în luna februarie a fost aprobat bugetul și a venit lista târgurilor. Pentru noi este important că am fost acolo, că s-au stabilit niște contacte. Nu este o soluție să ținem capul în nisip. Dacă nu participăm, nu existăm ca destinație“, spune el.
Totodată, Dumitru Lucra întărește ideea că astfel de evenimente trebuie pregătite din timp, pentru târgurile de anul viitor ar trebui gândită deja strategia de pe acum.
Până la înființarea unui OMD Național, care va avea ca obiectiv crearea unei strategii de promovare a țării printr-un parteneriat public-privat, în cadrul Ministerului Turismului și Antreprenoriatului a fost constituit un consiliu pentru crearea unui brand turistic național, din care fac parte atât reprezentanți ai ministerului, cât și reprezentanți din mediul privat, precum membri ai asociațiilor reprezentantive de la nivelul sectorului turistic, de evenimente și altele.