Home Actualitate Aproape 1.400 de locuri de muncă, oferit...
Actualitate

Aproape 1.400 de locuri de muncă, oferite prin rețeaua Eures. Ce meserii sunt căutate în statele UE

Aproape 1.400 de locuri de muncă sunt oferite prin rețeaua Eures, cele mai multe oportunități de angajare fiind în Spania, Germania și Marea Britanie, unde se caută muncitori necalificați în agricultură, factori poștali și personal medical.

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei Eures România, 1.395 de locuri de muncă vacante.

Cele mai multe locuri de muncă sunt în Spania, unde angajatorii caută 800 de muncitori necalificați în agricultură și un maseur.

Alte 242 de posturi vacante sunt în Germania, dintre care 20 de comisionar, 16 de operator stivuitor, câte 15 de factor poștal, bucătar/bucătar șef/bucătar specialist/ospătar, personal în industria gastronomiei de sistem și șofer de tir. Angajatorii din Germania mai au câte 10 posturi de de agent de securitate/agent de pază, betonist/fierar betonist, tâmplar/dulgher, hamal, nouă de muncitor metalurg, șapte de lucrător depozit, câte șase de electrician, șofer camion, mecanic auto, câte cinci de sudor mig-mag, mecanic instalații, barman, instalator/ montator instalații de gaz, trei de operator CNC (laminor și strung), câte două de zugrav- vopsitor, mecanic echipamente (utilaje) prelucrarea maselor plastice și a cauciucului, sculer, tehnician sistem de securitate (alarmă și supraveghere) și câte unul de operator CNC (strungar/frezor), mecatronist, asamblor-montator (lucrător în producție), tehnician electronică – service fibre laser de mare putere, tehnician electronică, tehnician electrotehnist, manager vânzări și optician.

În Marea Britanie sunt disponibile 168 de locuri de muncă, dintre care 35 de îngrijitor persoane, anestezist, 30 de asistent medical de recuperare, 15 de asistent medical terapie intensivă, 12 de asistent medical pediatrie, câte 10 de asistent medical pentru centre de îngrijire particulare, șofer camion, îngrijitor persoane/infirmier, asistent, îngrijitor persoane la domiciliu, nouă de bucătar, opt de îngrijitor copii/bonă, trei de asistent social/îngrijitor persoane și câte un post de asistent social, asistent medical generalist, infirmier, pictor/vopsitor/polizator/carosier/pregătitor suprafețe pentru lăcuit/montator componente auto, tractorist și vinificator-supraveghetor vie.

Angajatorii din Cehia vor să angajeze 145 de persoane și oferă 50 de posturi de lucrător în producție (asamblarea aparatelor de aer condiționat), alte 50 de operator, 20 de muncitor asamblare, 15 de croitor, 10 de lucrător în prelucrarea lemnului.

Și în Suedia sunt disponibile 35 de posturi, dintre care 15 de vopsitor auto și câte 10 de mecanic auto și tinichigiu auto.

Norvegia și Slovenia au câte un loc de muncă în rețeaua Eures, respectiv un post de doctorand în testarea sistemelor de date centrate și un altul de șofer de autocamion.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot vedea ofertele pe portalul Eures național www.eures.anofm.ro sau pot afla mai multe informații de la sediul agenției județene pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau reședință, unde consilierul specializat le poate îndruma.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună