Apple încheie lunga listă de eșecuri în materie de AI cu un nou asistent Siri cu „creier" Google, dar clienții din UE sunt lăsați din nou pe dinafară, cu o experiență ciuntită - gigantul american blochează lansarea, invocând regulile prea stricte de la Bruxelles
Gigantul american Apple a lansat la conferința sa anuală pentru dezvoltatori, WWDC 2026, un asistent Siri complet refăcut și construit pe inteligență artificială - însă utilizatorii de iPhone și iPad din Uniunea Europeană nu îl vor primi odată cu noile versiuni de software pe care compania le lansează mai târziu în acest an. Apple invocă, din nou, o lege europeană - Digital Markets Act (DMA) - și…
◆ Apple a prezentat la evenimentul WWDC 2026 un Siri complet refăcut, construit pe inteligență artificială, dar a anunțat că nu îl va aduce pe iPhone și iPad în Uniunea Europeană odată cu noile versiuni de software pe care le lansează în acest an, invocând Digital Markets Act (DMA). ◆ Utilizatorii europeni de iPhone și iPad rămân fără aplicația dedicată Siri, fără experiența extinsă Visual Intelligence, fără instrumentele integrate de scriere și fără modul Siri din Camera – funcții pe care utilizatorii din SUA le vor primi. ◆ Dezvoltatorii din UE nu vor putea nici măcar testa noile funcții. ◆ Este al treilea episod al unui tipar început în 2024, când Apple a ținut departe de UE Apple Intelligence și funcția iPhone Mirroring; prima a ajuns totuși în aprilie 2025, a doua încă lipsește – deși clienții din UE nu plătesc mai puțin pentru experiența limitată de Apple. ◆ Apple dă vina pe „interpretarea extremă” a DMA și pe respingerea, de către Comisia Europeană, a soluțiilor propuse; criticii văd însă în reținerea repetată a funcțiilor o tactică de presiune asupra Bruxelles-ului – compania sacrifică experiența clienților pentru a-și rezolva problemele cu instituțiile europene.
Gigantul american Apple a lansat la conferința sa anuală pentru dezvoltatori, WWDC 2026, un asistent Siri complet refăcut și construit pe inteligență artificială – însă utilizatorii de iPhone și iPad din Uniunea Europeană nu îl vor primi odată cu noile versiuni de software pe care compania le lansează mai târziu în acest an. Apple invocă, din nou, o lege europeană – Digital Markets Act (DMA) – și spune, într-un comunicat publicat luni, că nu are deocamdată un calendar pentru disponibilitatea noului asistent în UE.
Deși nu oferă nicio compensație clienților săi din Uniunea Europeană pentru că le oferă versiuni limitate ale produselor sale, Apple insistă doar pe problemele pe care le-ar ridica reglementările europene.
„Suntem profund dezamăgiți că utilizatorii noștri din UE nu vor avea Siri AI pe iPhone sau iPad când vom lansa noile versiuni de software în acest an”, a declarat Craig Federighi, vicepreședinte senior pentru inginerie software al Apple. Compania spune că speră să aducă, în cele din urmă, funcțiile în Europa, dar acuză reglementatorii europeni de „refuzul lor de a discuta constructiv soluții care protejează confidențialitatea și securitatea”. În traducere liberă aste înseamnă, în jargonul Apple, că nu există un termen de lansare.
Pe iPhone și iPad, utilizatorii din cele 27 de state membre nu vor avea acces la noul Siri și la funcțiile sale avansate: aplicația dedicată pentru reluarea conversațiilor cu asistentul, experiența extinsă Visual Intelligence (care „vede” și interpretează ce este pe ecran sau prin camera telefonului), instrumentele integrate de scriere, modul Siri din aplicația Camera și restul funcțiilor anunțate la WWDC 2026.
Restricția vizează însă doar iPhone-ul și iPad-ul. Același Siri AI va fi disponibil pentru utilizatorii europeni pe Mac (macOS 27), pe Apple Watch (watchOS 27) și pe Vision Pro (visionOS 27) – platforme care, potrivit companiei, nu intră sub aceleași cerințe ale DMA. Rămâne totuși contrastul vizibil pentru utilizator: aceeași funcție este oferită pe Mac, dar reținută pe iPhone. În plus, dezvoltatorii din UE nu vor putea testa sau integra noile funcții Siri în propriile aplicații pentru iPhone și iPad. Europa nu este singura regiune exclusă – noul Siri nu va ajunge nici în China, unde Apple invocă cerințe de reglementare.
Culmea este că noul Siri pe care Apple îl ține departe de iPhone-urile din UE nu funcționează pe o tehnologie dezvoltată integral de Apple: cel mai capabil nivel al asistentului rulează pe un model de inteligență artificială construit de Google. Apple a confirmat la WWDC 2026 că noua generație de modele proprii (Apple Foundation Models) și noul Siri se sprijină pe modelele Gemini ale Google – după doi ani în care compania a încercat, fără succes, să livreze un asistent competitiv cu tehnologie proprie.
Potrivit Bloomberg, care a relatat prima înțelegerea în noiembrie 2025, Apple plătește aproximativ 1 miliard de dolari pe an pentru un model Gemini personalizat, cu circa 1.200 de miliarde de parametri – de aproximativ opt ori mai mare decât cel mai mare model construit de Apple, de 150 de miliarde de parametri. Apple afirmă că modelul Google rulează pe propria sa infrastructură securizată, Private Cloud Compute, astfel încât datele utilizatorilor nu ajung la Google. Noul Siri
îmbină trei niveluri: modele care rulează direct pe dispozitiv, Private Cloud Compute și modelul Gemini, pentru sarcinile cele mai complexe.
Acordul cu Google vine după o perioadă în care strategia Apple în inteligența artificială a fost marcată de amânări, erori și plecări de personal. În iunie 2024, Apple anunța, la aceeași conferință pentru dezvoltatori, pachetul Apple Intelligence și un Siri „personal”, capabil să înțeleagă contextul de pe ecran și să acționeze în interiorul aplicațiilor. Cele mai ambițioase funcții nu au fost însă livrate la termen.
Una dintre primele funcții lansate, rezumatele de notificări generate de AI, a trebuit suspendată la începutul lui 2025, după ce a deformat titluri de presă – inclusiv ale BBC, care a protestat public – atribuind unor publicații informații false. Apple a dezactivat funcția pentru aplicațiile de știri.
În martie 2025, Apple a recunoscut că noul Siri „va dura mai mult decât anticipasem” și a retras reclamele care promovau funcții încă nelivrate. Potrivit Bloomberg, un director Apple responsabil de Siri a numit întârzierile „urâte” și „jenante” într-o ședință internă. Promovarea acestor funcții a atras și un proces colectiv în Statele Unite, pentru publicitate înșelătoare, pe care Apple a acceptat să îl închidă printr-o înțelegere de 250 de milioane de dolari, fără a-și recunoaște vinovăția.
A urmat o reorganizare a conducerii. Tot în 2025, Tim Cook a mutat responsabilitatea pentru Siri de la șeful diviziei de inteligență artificială, John Giannandrea – în care, scrie Bloomberg, își pierduse încrederea -, către Mike Rockwell, omul din spatele căștii Vision Pro, sub coordonarea lui Craig Federighi. Giannandrea a plecat ulterior din companie.
În paralel, Apple a pierdut oameni-cheie. În iulie 2025, Ruoming Pang, șeful echipei care antrena modelele fundamentale ale companiei, a plecat la divizia de „superinteligență” a Meta, urmat de alți cercetători din aceeași grupă; Pang a ajuns mai târziu la OpenAI. Pe acest fond, decizia de a externaliza „creierul” Siri către Google consfințește un eșec sistematic de a construi un asistent AI relevant al unei companii cu unele dintre cele mai adânci buzunare din industrie (peste 60 de miliarde de dolari cash în conturi).
Explicația companiei pentru experiența ciuntită oferită clienților din UE ține de modul în care compania alege să interpreteze obligațiile de interoperabilitate impuse de DMA, legea europeană care obligă marile platforme – desemnate de UE drept „controlori de acces” (gatekeepers) – să își deschidă serviciile către concurenți. Potrivit Apple, „interpretarea extremă” dată de reglementatori ar obliga compania să ofere oricărui asistent virtual terț acces direct la datele private ale utilizatorului și control asupra altor aplicații instalate, fără protecțiile necesare.
Concret, susține Apple, DMA ar cere ca un asistent să primească „acces aproape nelimitat” la dispozitiv și să poată acționa autonom – să citească și să trimită mesaje, să facă achiziții, să acceseze fișiere și să execute acțiuni în orice aplicație – fără ca utilizatorul să mai vadă sau să controleze permanent ce se întâmplă. Compania invocă cercetători în securitate care au arătat că sistemele AI pot fi deturnate pentru a fura parole sau fotografii ori pentru a modifica fișiere fără consimțământ.
Apple afirmă că a propus o soluție tehnică – un intermediar numit „Trusted System Agent”, care ar fi permis altor asistenți să acceseze în siguranță aceleași funcții ca Siri – și un plan de lansare graduală pe 18 luni. „Comisia Europeană a spus nu. De fapt, Comisia Europeană nu a fost de acord cu niciuna dintre propunerile Apple”, se arată în comunicatul companiei.
Situația nu este nouă. În 2024, Apple a anunțat că nu aduce în UE, la lansare, pachetul Apple Intelligence, funcția iPhone Mirroring (controlul telefonului de pe Mac) și SharePlay Screen Sharing – invocând aceleași motive legate de DMA. Apple Intelligence a ajuns totuși în Uniune în aprilie 2025, odată cu iOS 18.4, după câteva luni de tensiuni. Funcția iPhone Mirroring a rămas, în schimb, indisponibilă în UE. Anunțul de la WWDC 2026 adaugă noul Siri pe aceeași listă.
Criticii și unii oficiali europeni au caracterizat anterior astfel de amânări drept o formă de presiune, în care compania încearcă să transfere nemulțumirea utilizatorilor asupra reglementatorilor de la Bruxelles.