Apple a depășit prognozele de creștere pe al doilea trimestru din 2022: Compania a bifat venituri din vânzări de 83 de miliarde de dolari, peste așteptările analiștilor. Acțiunile au crescut cu 3%
Veniturile Apple au crescut ușor pe fondul vânzărilor de iPhone și a serviciilor, ajungând la 83 de miliarde de dolari, cu 2% mai mult decât în anul anterior. Analiștii au prognozat inițial venituri de 82,8 miliarde de dolari, scrie Financial…
Apple a avertizat anterior că s-ar putea confrunta cu pierderi de până la opt miliarde, pe fondul problemelor legate de aprovizionare și producție pentru aces trimestru. Luca Maestri, șeful finanțelor Apple, a anunțat că pierderile s-ar reduce la patru miliarde, pe fondul îmbunătățirii situației.
„Situația privind aprovizionarea se îmbunătățește. Mai există problema restricțiilor impuse de pandemie, însă dacă nu ne vom confrunta cu o schimbare drastică, ne așteptăm ca problemele legate de aprovizionare să fie mai mici decât ceea ce am văzut în iunie”, a declarat Luca Maestri.
În trimestrul anterior acțiunile Apple au scăzut cu 1,20 dolari, depășind analizele care indicau o scădere de până la 1,15. Profitul net a scăzut și el cu 10%, până la 19,4 miliarde de dolari, totuși peste estimările care indicau o cifra de 19 miliarde.
După publicare rezultatelor acțiunile companiei au crescut cu 3%, până la 162 dolar pe acțiune, potrivit Market Watch.