APIA: Creștere de 58% a înmatriculărilor de mașini noi în octombrie
Numărul autoturismelor noi înmatriculate s-a ridicat la 10.649 în luna octombrie, cifră ce reprezintă o creștere de 58,1% a înmatriculărilor de mașini noi în comparație cu luna similară a anului trecut, potrivit unei analize a Asociației Producătorilor și Importatorilor de…
Numărul autoturismelor noi înmatriculate s-a ridicat la 10.649 în luna octombrie, cifră ce reprezintă o creștere de 58,1% a înmatriculărilor de mașini noi în comparație cu luna similară a anului trecut, potrivit unei analize a Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
Analiza APIA, realizată pe baza datelor DPRCIV (Direcția de Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor), notează că pe totalul primelor 10 luni din 2019 înmatriculările de autoturisme noi din România ajung la un volum de 134.698 de unități, ceea ce reprezintă o creștere de 18,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, una dintre cele mai mari rate de creștere din Uniunea Europeană în acest an.
La nivel european, după primele 10 luni din an, se înregistrează o scădere de 1,1% a înmatriculărilor noi, în timp ce în octombrie patru din cele mai mari cinci piețe auto au marcat volume mai mari în comparație cu luna similară din anul anterior. Astfel, piața din Germania a urcat cu 12,7%, Franța cu 8,7%, Italia cu 6,6%, în timp ce doar Regatul Unit a marcat o scădere în octombrie, de 6,7%.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.