Apărătorul săracilor în fața cămătăriei

 Yunus a fost al treilea născut din 14 frați într-o familie de musulmani în satul Bathua din regiunea Hathazari, Chittagong din Bangladesh. Și-a petrecut copilăria în satul natal, încurajat de tatăl lui, un bijutier de succes, să se educe. Cea mai mare influență a avut-o totuși mama lui, care obișnuia să ajute orice sărac care îi bătea la ușă. În 1957, s-a înscris în cadrul departamentului de economie de la Universitatea Dhaka.

După absolvire, Yunus a devenit asistent universitar în economie, iar apoi profesor lector de economie la colegiul din orașul Chittagong. În acea perioadă, a pus pe picioare și o afacere cu o fabrică de împachetat. În 1965 a obținut o bursă de studiu în Statele Unite ale Americii. Astfel, în 1971  și-a obținut doctoratul  în economie în cadrul universității Vanderbilt pe tema dezvoltării economice. În timpul războiului de eliberare din Bangladesh (1971), Yunus a alcătuit un comitet și a condus centrul de informații al țării lui împreună cu alți conaționali din SUA, în scopul susținerii eliberării.

S-a întors acasă după război unde s-a angajat la Universitata Chittagong ca șef al departamentului de studii economice. Impresionat de foametea din  1974, a devenit din ce în ce ce mai implicat în proiecte de reducere a sărăciei și a în-ceput un program de dezvoltare rurală. A propus o formă de guvernare la nivel de sate, dar aceasta a fost declarată ilegală și neconstituțională. În 1976, în timpul unor vizite la gospodăriile sărace într-un sat din apropierea universității Chittagong, Yunus a observat că împrumuturile foarte mici ar putea să facă o diferență pentru o persoană săracă.

Femeile din sat care făceau mobilă din bambus erau nevoite să facă împrumuturi cămătărești pentru a cumpăra materie primă, iar profitul lor era folosit pentru plata împrumutului. Băncile tradiționale nu ar fi acordat împrumuturi mici din cauza riscului neplății. Ideea microcreditării era un model de afacere viabil din perspectiva lui Yunus. A împrumutat  27 de dolari americani pentru 42 de femei din satul respectiv, iar acestea au avut un profit de 0,02 dolari pentru fiecare împrumut. Câteva luni mai târziu, Yunus a reușit să facă un împrumut de la banca Janata pentru a împrumuta la rândul lui săracii din satul respectiv. Instituția fondată a continuat să se dezvolte și să opereze cu împrumuturi de la alte bănci pentru proiectele lui.

A ajuns astfel, până în 1982, la 28.000 de membri. În 1983, instituția a început să funcționeze ca bancă cu drepturi depline cu scopul împrumutării săracilor și a fost numită Grameen Bank (Banca Satelor). Până în 2007, Grameen a împrumutat 6,38 miliarde de dolari pentru 7,4 milioane de clienți. Succesul modelui de microfinanțare al băncii a inspirat eforturi asemănătoare în 100 de țări în dezvoltare.  Muhammad Yunus a fost premiat în 2006 cu Premiul Nobel pentru Pace, împreună cu banca Grameen, pentru eforturile de dezvoltare economică și socială.  A fost astfel primul om din Bangladesh care a primit un Nobel. Yunus a anunțat că va folosi o parte din cei 1,4 milioane de dolari primiți ca premiu pentru construirea unei companii care să producă mâncare ieftină, puternic nutrivită pentru săraci, iar restul spre un spital de oftalmologie pentru săraci.

Profesorul Yunus a fost numit în decembrie de revista Fortune drept unul dintre cei mai mari 12 antreprenori ai erei contemporane. A primit 50 de doctorate onorifice de la universități din Argentina, Australia, Bangladesh, Belgia, Canada, Costa Rica, India, Italia, Japonia, Coreea, Liban, Malayesia, Rusia, Africa de Sud, Spania, Thailanda, Turcia, Anglia, SUA și Peru. În 2011, Guvernul din Bangladesh l-a îndepărtat din funcția de conducere a Grameen Bank, din motivul vârstei înaintate – 73 de ani. Se bănuiește că înlăturarea lui a fost motivată politic.