Home Actualitate Anunț demoralizator de la Digi. Ce se în...
Actualitate

Anunț demoralizator de la Digi. Ce se întâmplă

Gigantul din cablu Digi și-a publicat rezultatele preliminare pe 2020 iar cifrele sunt unele demoralizatoare pentru concurenții care încearcă să-i facă față pe piața cheie de internet fix: compania miliardarului Zoltan Teszari din Oradea a câștigat în medie 1.469 de…

Anunț demoralizator de la Digi. Ce se întâmplă
Anunț demoralizator de la Digi. Ce se întâmplă · Foto: Business Magazin

Gigantul din cablu Digi și-a publicat rezultatele preliminare pe 2020 iar cifrele sunt unele demoralizatoare pentru concurenții care încearcă să-i facă față pe piața cheie de internet fix: compania miliardarului Zoltan Teszari din Oradea a câștigat în medie 1.469 de clienți noi pe zi, mai mult decât dublu față de anul 2019, arată raportul publicat marți seară de companie.

La finele anului 2020 Digi avea în România 3,313 milioane de clienți pe net fix, față de 2,775 în anul anterior, conform documentului citat. În 2019 compania câștigase 247.000 de clienți noi pe net fix și date, conform datelor Digi.

Cifrele Digi sunt demoralizatoare pentru competitori în condițiile în care aceștia au raportat creșteri mult mai mici sau chiar scăderi pentru 2020. Orange, liderul pieței locale, a avut cea mai bună performanță – un plus de 40.100 de clienți – până la 403.000, în timp ce Vodafone, care a preluat compania de cablu UPC, a raportat un plus de 15.000 de clienți până la 708.000. Grupul Telekom raportase pentru primele trei trimestre din 2020 o scădere a numărului total de clienți pe net fix de 133.493, la 934.159. Telekom urmează să-și anunțe rezultatele financiare pe întreg anul 2020. Divizia fixă a Telekom, fostul Romtelecom, urmează să fie preluată de Orange, după obținerea aprobărilor de la Comisia Europeană.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună