Antreprenoriatul, la grupa mică

Cele peste 50 de scaune așezate în jurul mesei rotunde din Salonul Alb al Senatului României aveau onoarea să fie ocupate fie de antreprenori de renume, investitori în două, trei, patru, cinci afaceri sau tineri entuziaști școliți ani buni ceva mai aproape de Atlantic, la universități unde, personal, nu cred că o să am plăcerea să calc vreodată.

Discuția organizată de Junior Chamber International România, federație a tinerilor lideri și antreprenori, a pornit de la rolul contractului social și a ajuns în scurt timp la contractele cu statul ale băieților deștepți, trecând și pe la agricultorii “pe care îi subvenționăm excesiv și nu reușim să-i fiscalizăm”. N-a fost ocolit nici modul în care s-ar putea aplica ideile libertarianismului – axate mai ales pe apărarea proprietății private – în societatea de astăzi.

Opinii cel puțin interesante, unele noi, altele răs și răsdiscutate, dar toate cu trimitere către acțiuni pe care ar trebui să le întreprindă statul. Un concept abstract, ușor de învinovățit și care, ce convenabil!, nu răspunde la acuzații. Ba chiar face totul pe dos. După 90 de minute în care teoriile aplicate în condiții de gaz ideal – un model pur teoretic pentru că niciun gaz real nu se comportă exact așa – a venit și rândul întrebărilor. Mi s-a părut dificil să vă scriu despre Hobbes, Locke și Rousseau și despre diferențele între cum vedeau ei contractul social în secolele XVII-XVII și ce se întâmplă astăzi în România, așa că am ales două întrebări ceva mai simple: “Cum vă explicați că antreprenorii sunt categoria cea mai <taxabilă> dintre toate persoanele fizice și juridice din România?”.

Răspunsul antreprenorului Radu Tudorache a fost acela că “se discută foarte mult în ultimele luni despre antreprenorul evazionist, despre lipsa de încasări la buget și mai puțin despre cum se cheltuiesc respectivii bani”. Nu e tot. Răspunsul continuă: “Situația în care sunt astăzi antreprenorii e tolerată de foarte mult timp, probabil că de la Revoluția Franceză și nu cred că se pot corecta azi după 300 de ani”. În plus, spunea un altul, la 20 de ani după revoluție, românii tot cred că oamenii de afaceri fură.

Avocatul Mihai Russu a continuat, susținând că nu are curajul să intre în politică și să-și afirme măsurile pe care le propune pentru că percepția despre politicieni la nivelul întregii țări e una foarte proastă: “Dacă mă vede clientul că mă implic în politică, atunci cum voi fi privit eu, ca om de afaceri? Eu sper ca tânăra generație să schimbe cumva percepția”. De aici, a doua mea întrebare: dat fiind că generația tânără întârzie să-și facă simțită prezența, de ce nu alegeți să intrați în tabăra decizională și să faceți chiar dumneavoastră lucrurile pe care le cereți?

Ca jurnalist, cele cinci secunde de liniște în care antreprenorii se uitau la mine ca la un ciudat sau unii la alții, neștiind cum să reacționeze, au fost chiar ideea scrierii acestui text. Iar la întrebare a răspuns – ca să atingem absurdul complet – un deputat, Bădulescu pe numele său, care i-a lovit – așa cum meritau, spun eu – pe cei prezenți: le-a spus că el i-ar ajuta oricând, dar “nu se simte folosit suficient ca om politic”, dat fiind că niciun antreprenor nu i-a vorbit vreodată despre problemele sale.

Deși în Salonul Alb al Senatului, deși în costume scumpe și școliți în locuri pe care alții doar le visează, deosebirile între dezbaterea economică și comentariile din peluza unui stadion de fotbal nu au prea existat.
Toată lumea e nemulțumită – ba de antrenor, ba de jucători, ba de arbitri, ba de teren, de temperatură sau de ora meciului -, dar nimeni nu intră pe teren să joace. Și, mai mult, fără să fie în stare să spună măcar de ce.

razvan.muresan@businessmagazin.ro