Home Actualitate Antreprenori locali. Producătorul de vop...
Actualitate

Antreprenori locali. Producătorul de vopsele Köber face o fabrică lângă Deva, după ce a cumpărat un teren de 20.000 mp: „Vom dezvolta al patrulea centru de producție, în completarea celor trei din Neamț“

Producătorul de lacuri și vopsele Köber din județul Neamț a cumpărat un teren de 20.000 de metri pătrați în zona industrială a orașului Deva, cu scopul de a dezvolta un hub logistic regional.

Antreprenori locali. Producătorul de vopsele Köber face o fabrică lângă Deva, după ce a cumpărat un teren de 20.000 mp: „Vom dezvolta al patrulea centru de producție, în completarea celor trei din Neamț“
Antreprenori locali. Producătorul de vopsele Köber face o fabrică lângă Deva, după ce a cumpărat un teren de 20.000 mp: „Vom dezvolta al patrulea centru de producție, în completarea celor trei din Neamț“ · Foto: Business Magazin

► Köber este și brandul companiei cu același nume și a fost prima companie privată producătoare de lacuri și vopsele din România, poziționându-se, de câțiva ani, în fruntea pieței de profil.

Producătorul de lacuri și vopsele Köber din județul Neamț a cumpărat un teren de 20.000 de metri pătrați în zona industrială a orașului Deva, cu scopul de a dezvolta un hub logistic regional.

„Terenul respectiv va fi folosit în primă fază pentru crearea unui nou hub logistic regional, iar ulterior aici va fi dezvoltat cel de-al patrulea centru de producție, ce vine în completarea celorlalte trei existente deja în județul Neamț. Köber va recruta pentru noua facilitate logistică și de producție personal din arealul orașului Deva. Acest tip de investiție poate crește în mod semnificativ eficiența departamentelor logistice în cadrul unei companii moderne. Decizia de a investi în această zonă a fost una simplă și rapidă, poziția geografică și tradiția industrială a acestei regiuni constituind avantaje excepționale“, a spus Aurel Köber, proprietarul companiei, în răspunsul solicitat în vederea realizării suplimentului aniversar ZF, cu ocazia împlinirii a 24 de ani de existență a publicației.

Tema suplimentului din 2022 a fost alegerea unui singur an din existența companiilor fondate de antreprenori, an care să fi schimbat evoluția, să fi fost un punct de inflexiune în dezvoltarea acelor businessuri. Antreprenorul Aurel Köber a ales anul 2022.

„Chiar dacă a fost un an destul de dificil, iar în prima parte a lui ne-am confruntat cu destul de mulți factori de nesiguranță, care nu ofereau un cadru stabil pentru construirea unui plan detaliat de dezvoltare, am ales să urmăm strategia noastră de dezvoltare, atât din punct de vedere logistic, cât și în celelalte direcții preconizate: produse noi, reclamă și promovare și propriul personal.“

Köber deține, pe lângă un departament propriu de cercetare și dezvoltare, o fabrică de lacuri și vopsele industriale situată în Turturești (județul Neamț), o fabrică de lacuri și vopsele de uz casnic în Săvinești (județul Neamț) și încă una de centrale termice, sub brandul Motan, situată în localitatea Vaduri, din același județ.

În 2021, compania a avut venituri de 440 de milioane de lei, plus 10% comparativ cu anul precedent.

Profitul de 60 de milioane de lei a fost în creștere cu 17% față de 2020, iar numărul de angajați a ajuns la 822.

Compania producătoare de lacuri și vopsele din Neamț a fost fondată în 1990 de Aurel Köber, de profesie inginer. Un an mai târziu, se deschidea prima fabrică de vopsele și rășini, în localitatea Turturești, din județul Neamț, care a ajuns în câțiva ani la o capacitate de 30.000 de tone pe an de produse decorative și industriale. În 2008, a fost deschisă a doua fabrică a companiei, pe platforma chimică Săvinești, cu o capacitate de 100.000 de tone pe an.

Köber este și brandul companiei cu același nume și a fost prima companie privată producătoare de lacuri și vopsele din România, poziționându-se, de câțiva ani, în fruntea pieței de profil.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună