Home Actualitate Antreprenori locali. Producătorul de con...
Actualitate

Antreprenori locali. Producătorul de conserve Scandia Food și-a bugetat afaceri de 439 mil. lei, plus 14%

Scandia Food, liderul pieței de conserve, țintește anul acesta o cifră de afaceri de 439 de milioane de lei, în creștere cu 13% față de anul precedent, conform informațiilor furnizate de com­panie pentru anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie.

Antreprenori locali. Producătorul de conserve Scandia Food și-a bugetat afaceri de 439 mil. lei, plus 14%
Antreprenori locali. Producătorul de conserve Scandia Food și-a bugetat afaceri de 439 mil. lei, plus 14% · Foto: Business Magazin

♦ Scandia Food a preluat anul trecut două fabrici, una de mezeluri și una de mâncăruri congelate pe bază de carne.

Scandia Food, liderul pieței de conserve, țintește anul acesta o cifră de afaceri de 439 de milioane de lei, în creștere cu 13% față de anul precedent, conform informațiilor furnizate de com­panie pentru anuarul ZF Cei mai mari jucători din economie.

„Anul 2022 este un an al provocărilor. Principala schimbare din piață se datorează situației geopolitice internaționale care a adus foarte multe provocări în ceea ce privește găsirea de materii prime la prețuri competitive, dar și a unui echilibru în ceea ce privește creșterea solicitărilor de vânzări către export fără a afecta deservirea pieței interne“, au spus reprezentanții companiei.

Bugetul din acest an al companiei este de 4,4 milioane de lei, față de 56 de milioane de lei anul trecut. În 2021, Scandia Food a făcut două tranzacții.

Compania a cumpărat o fabrică de de mâncăruri congelate pe bază de carne din județul Ilfov de la RonÕs Land Green.

Divizia de congelate nou formată de către Scandia Food aduce o extindere a portofoliului de produse. în prezent, fabrica din județul Ilfov are o capacitate de producție lunară de aproximativ 200 de tone. Produsele sunt comercializate atât în piața internă, cât și în țări precum Olanda sau Israel.

Tranzacția face parte din planul de expansiune comunicat anterior de către reprezentanții Scandia, iar fabrica achiziționată este încorporată într-o nouă entitate juridică Scandia Food Frozen. Scandia Food Frozen este deținută de Euro Food Distribution (70%) și Savic Maya (30%), conform Confidas.ro, platformă de analiză financiară a companiilor. Potrivit reprezentanților grupului Scandia, Scandia Food va fi acționar principal și va fi implicat în deciziile și procesul de management al companiei preluate, alături de echipa de management existentă.

 De asemenea, Scandia a preluat  a cumpărat integral producătorul de mezeluri AgraÕs din județul Alba de la fondatorii Dan Sărmășan și Ligia Sanda Stîncel, Compania AgraÕs deține în acest moment o fabrică în localitatea Oarda, județul Alba, precum și 9 magazine proprii. Fabrica are o capacitate de producție de 4.500 de tone anual și aproximativ 300 de angajați.

Grupul Scandia are peste 1.000 de angajați și 6 capacități de producție și este prezent în categoriile de conserve pe bază din carne, conserve de pește, conserve pe bază de legume, zacuscă, murături dar și snack-uri sărate, dulciuri, comercializate sub brandurile Scandia Sibiu, Bucegi, Sadu, Lotka, Năvodul Plin, Tapas, Rotina, Roua, Sunset Nuts,Yummy Snacks.

Scandia Food este controlată de Elsaco 2005 (52,74%), Daim Imobiliara (25,37%), Dumitru Creștin (10%), Aclam Imobiliara (9,87%) și Adrian Gașpar (2%), conform Confidas. În spatele entităților juridice menționate se află familiile Gașpar și Creștin.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună