Antreprenoarea din România care și-a transformat pasiunea pentru bijuterie în business
Criza a pus în dificultate multe companii, dar le-a oferit multor antreprenori și răgazul necesar de a-și formula visurile și de a se arunca în noi proiecte în ciuda dificultăților prin care trece și economia. Este și cazul Ancăi Negescu,…
Criza a pus în dificultate multe companii, dar le-a oferit multor antreprenori și răgazul necesar de a-și formula visurile și de a se arunca în noi proiecte în ciuda dificultăților prin care trece și economia. Este și cazul Ancăi Negescu, a cărei pasiune pentru bijuteriile de autor nu s-a împiedicat de pandemie. A profitat de răgaz pentru a lansa pe piață curandera.ro — un magazin online de bijuterie contemporană minimalistă în serie mică.
Curandera era gata de lansare chiar înainte de izbucnirea primului val. În luna martie, adică. Însă contextul a făcut nepotrivită lansarea chiar atunci. Totuși, am făcut acest pas, pentru că brandul are un mesaj care se potrivește perfect vremurilor în care trăim. Curandera este despre puterea videcătoare a iubirii, a naturii, a poveștilor. Iar mesajul a fost foarte bine primit de public, în contextul în care anul acesta cred că ne-am îndreptat mult atenția către sine și către lucrurile care ne fac fericiți”, povestește Anca Negescu, fondator și designer Curandera. Ea a intrat în lumea antreprenoriatului în urmă cu peste 16 ani, dar printr-un business care nu a avut legătură directă cu arta sau cu bijuteria, ci cu facultatea absolvită – un birou de traduceri.
„Domeniul însă m-a atras mereu, provin dintr-o familie unde arta a fost mereu în centrul discuțiilor nostre, așa că în 2014 am fondat galeria de artă contemporană Artfooly Gallery și în 2019, prima galerie de bijuterie contemporană, Place Of Display. Am curatoriat o mulțime de expoziții de artă și de bijuterie contemporană, însă mereu am avut în gând o idee, o viziune asupra unor bijuterii altfel. În 2016 am și fondat, de altfel, un brand de bijuterii din porțelan – What if I fly. Dar, de-a lungul acestor ani, ideea Curandera a prins tot mai mult contur, iar momentul decisiv a venit anul acesta, în pandemie, când Place of Display a trecut pe online, la fel ca multe alte businessuri. Am avut răgazul de a definitiva astfel proiectul Curandera, care, prin mesajul pe care îl transmite, cred că se integrează perfect în contextul actual.”
Magazinul online a fost lansat în iunie anul acesta, Curandera.ro pornind cu o investiție inițială de 15.000 de euro pe care antreprenoarea crede că va reuși să o recupereze până la finalul acestui an.
„Pentru acest an avem așteptări realiste, adaptate vremurilor în care trăim, aș spune. Vorbim de o economie imprevizibilă. Însă perspectivele sunt optimiste. Am înregistrat creșteri de 20-30% de la lună la lună, iar ultima parte a anului este marcată de perioada cadourilor, așa că sperăm că ne vom recupera investiția până la finalul lui 2020”, a punctat Anca Negescu.
Ea mixează acum partea offline cu partea online, fiecare având importanța ei într-un business cu bijuterii, însă cumva situația actuală cauzată de pandemie mută tot mai multe afaceri în mediul virtual.

„Am început în offline pentru că mi s-a părut mereu esențială interacțiunea cu clientul, mai ales în acest domeniu, al artei, respectiv al bijuteriilor. La fel cum clientului i s-a părut important să vadă obiectul pe care vrea să-l poarte, să-l atingă, să-l probeze, să-l simtă. Pentru că această zonă are o legătură foarte importantă cu ceea ce simțim”, a punctat antreprenoarea, adăugând faptul că anul acesta a venit însă cu provocări neașteptate și mai ales cu multă imprevizibilitate. „Iar aceste lucruri au schimbat felul în care activează industriile creative în general, a fost nevoie să ajungem altfel la clienți. Evident, și înainte lucram cu zona de online, mai ales că în industriile creative mediile sociale și promovarea pe acestea este importantă. Însă deja discutăm de jumătate de an de distanțare socială, de restricții mai mari sau mai mici, care și-au pus amprenta asupra comportamentului clienților. Nu mai vorbim de o tendință, ci de o realitate. Online-ul este tot mai integrat în viețile noastre.”
Totodată, și tipologia clienților Curandera se împarte între offline și online, ambele canale de vânzare îmbinându-se în același timp. „La noi există constant o trecere a clienților recurenți din online în offline și invers. Asta pentru că avem o bază destul de mare de clienți care ne descoperă și prin recomandări, și care rămân fideli și revin la 2-3-4 luni. Curandera a atras mulți clienți în galerie, dar și invers.” Mai exact, primele statistici arată că aproximativ 60% dintre clienții Curandera vin din cadrul galeriei Place Of Display, iar 40% dintre ei sunt recurenți și recomandă brandul de bijuterii și altor persoane.
„În jur de 30% sunt clienți noi care vin direct din online, cumpără online de pe site sau prin intermediul paginilor noastre de social media și 10% trec ocazional din offline în online și viceversa”, a subliniat fondatoarea Curandera.ro.
Bijuteriile Curandera au fost promovate la început pe canalele proprii, mai ales pe rețelele de socializare, însă foarte bine a funcționat recomandarea clienților. „Și empatizarea cu mesajul, cum spuneam. Vrem să investim în continuare în promovare, însă vorbim de un brand tânăr, la început de drum, așa că bugetele sunt proporționale.”
Magazinul online cuprinde acum o primă colecție de bijuterii din argint și aur, inspirate de natură. Bijuteriile Curandera.ro sunt create în serii limitate, ceea ce înseamnă un număr redus de bijuterii dintr-un anume model.
În medie, clienții Curandera achiziționează între 3 și 5 produse, depinde de valoarea acestora și de ocazia pentru care sunt cumpărate. „De multe ori, clienții noștri vin să cumpere un cadou, însă se lasă cuceriți de poveste și ajung să-și cumpere și ceva pentru ei de exemplu.”

Valoarea medie a coșului de cumpărături se situează la circa 250-300 de lei, offline aceasta fiind câteodată ușor mai mare.
„Curandera este încă la început și a fost lansat la începutul verii, practic primele luni fiind marcate oricum de o piață în scădere.”
Piața de bijuterie de autor din România este încă la început, dar se află în plină dezvoltare.
„Avem o mulțime de creatori talentați, care lucrează cu materiale inovatoare, extrem de creativi și de îndrăzneți. Însă, într-adevăr, piața este în creștere, cu un public încă redus. Publicul este cel care apreciază arta în toate formele sale, și, de altfel, vede în purtarea unei bijuterii o formă de a purta artă. În cei aproape 10 ani de când activez în domeniu am văzut o evoluție constantă, semnificativă și cred că în cel mult zece ani vom fi la fel de activi pe această piață ca alte țări europene”, a subliniat ea.
Pentru anul viitor, antreprenoarea are în plan să lanseze noi colecții, să diversifice portofoliul către zona de art print, și să crească astfel în mod organic.
„Sperăm ca 2021 să ne aducă o creștere constantă, cel puțin egală cu aceste prime luni de existență a brandului. Cred că evoluția va fi influențată puternic și de evoluția contextului pandemic și economic actual. Dinamica este încurajatoare pe piața de bijuterie contemporană, dar contextul macro-economic influențează, evident, orice business, mai ales unul aflat la început de drum”, a conchis Anca Negescu.
