Antreprenoarea care își lasă angajații să vină și să plece de la muncă la ce ore vor ei

Diana Nedea are 32 de ani, a renunțat în urmă cu patru ani la statutul de angajată în corporație și a pornit o afacere cu pantofi pentru femei. Acum are 17 angajați care produc 1.000 de perechi de încălțări pe lună, iar vânzările din 2015 au înregistrat un avans de 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Antreprenoarea povestește ce a făcut-o să renunțe la multinațională, cum a ajuns Diane Marie, firma care îi poartă numele, la vânzări de 1,5 milioane de lei pe an și ce planuri are.
 

Se trezește în fiecare dimineață la 5.30, iar la 7 își începe programul la atelier (și nu e prima care ajunge, sunt doi angajați care preferă să înceapă lucrul înainte de ora 6), nu pentru că ar avea vreo constrângere anume, ci pentru că este o persoană matinală, povestește Diana Nedea, care din când în când însoțește cuvintele de gesturi enegice, pentru a sublinia parcă ideile. Spune că îi place să poarte cel mai mult sandale și cizme  (dovadă că a potrivit la blugi și cămașă albă sandale argintii), că nu are multe perechi de încălțări, „doar vreo 40“, și știe asta pentru că le-a numărat recent, a mai întrebat-o cineva.

Nici n-ar avea unde să țină mai multe perechi, pentru că spațiul este limitat; locuiește într-o garsonieră și nu păstrează încălțările mai mult de doi ani. Are câteva perechi preferate pentru fiecare anotimp, iar cel mai adesea alege încălțări fără toc, deși e minionă, pentru că merge foarte mult pe jos. „Am un telefon nou și am instalat o aplicație care spune că merg pe jos, doar în fabrică, 8 km pe zi. Poate nu este foarte precisă măsurătoarea, dar 5 or fi!“ În primele luni ca antreprenoare, mergea la atelier pe pantofi cu toc și îmbrăcată în deux pieces, până când a alunecat pe scări și a decis că e mai bine să își adapteze ținuta la mediu. În fond, nu mai era într-o corporație.

Așezată la terasa din Centrul Vechi al Capitalei, la doar o aruncătură de băț de magazinul Diane Marie pe care l-a deschis în 2012, pare mai degrabă o studentă decât o antreprenoare care la patru ani de la înființarea afacerii a ajuns la o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro. Urmărește din priviri trecătorii și identifică lejer un grup de englezi care, în mod surprinzător, pentru că era o zi însorită, nu aveau șlapi, ci încălțăminte sport. Pesemne este efectul mediului, pentru că a fost înconjurată mai mereu de încălțări; părinții ei, ingineri de profesie, au absolvit o facultate cu profil de prelucrare a pielăriei, lucrează în domeniu „de o viață“ și au o fabrică pentru export, în sistem lohn, cu 60 de angajați.

Diana Nedea nu are diplomă de inginer, ci este absolventă de ASE și spune că a lucrat înainte de a înființa atelierul de producție în ceea ce numește „joburile standard de absolvent de ASE, în multinaționale, în vânzări“, mai întâi la Vodafone și apoi la LG. S-a hotărât să meargă pe alt drum în 2011, după un concediu de două săptămâni, pentru că s-a implicat în acest proiect, care inițial ar fi fost o divizie a afacerii părinților săi, antreprenori din 1996. În momentul de apogeu al afacerii fabrica părinților avea 400 de angajați. „Cochetau cu ideea de a face ceva pentru piața internă, însă sunt foarte încărcați, ca volum de muncă, și au renunțat la idee.“

Povestește că la întoarcerea din concediu s-a așezat la birou și nu și-a mai găsit locul, a fost un moment în care și-a dat seama că nu mai rezonează cu multinaționala. Se implicase mult în proiectul afacerii, avea multe idei – a studiat și pictura ani de zile, pentru că „părinții au investit în mine și sora mea destul de mult“; spune că în întreaga familie se regăsește un pic de spirit artistic, dar ea se pricepe și la cifre, statistici și matematici. Își amintește că în vacanțele de vară mergea în fabrica părinților și împreună cu sora sa căutau resturi de piele din producție ca să facă botoșei pentru păpuși. Începutul afacerii n-a fost însă o joacă de copil, chiar dacăa avut o întreagă serie de avantaje.
Unul dintre avantaje a fost sprijinul părinților, care i-au împrumutat utilajele cu care a pornit producția și i-au pus la dispoziție și un spațiu. Așa că investiția de pornire, în 2011, a fost de 8.000 de euro, bani proprii.

Ulterior, a schimbat utilajele, iar bugetul de investiții a ajuns până la 20.000 de euro în 2012, când a deschis și primul magazin, la o aruncătură de băț de Lipscani. Un alt avantaj au fost toate informațiile la care a avut acces de-a lungul vieții, pentru că fabricarea pantofilor are dichisul său; pielea, de pildă, se întinde pe o direcție, motiv pentru care este dublată la interior cu o pânză care contracarează acest efect, altminteri încălțările „se fac bărcuță“. De mare folos a fost și girul pe care l-a avut în fața furnizorilor, care lucrau de ani buni cu părinții săi. „Au fost probleme financiare, inclusiv cu sume neîncasate pe mărfuri pe care le-am livrat la magazine, pe care le-am depășit tot mulțumită furnizorilor. Istoria familiei m-a ajutat mult, ar fi fost mult mai greu și la început, și pe parcurs.“ Un moment hotărâtor în existența firmei a fost cel în care a marcat o pierdere de 80.000 de lei de la un singur client, care pur și simplu nu a plătit marfa. „Cadrul legislativ este groaznic, este foarte greu să recuperezi banii din piață.