Antreprenoarea care a descoperit cum te poți transforma peste noapte în „grădinar de apartament”
Crearea unor grădini pentru spațiile interioare, care să refacă într-un fel legătura cu natura, devine, poate, cel mai sănătos lucru de făcut în noua realitate generată de pandemia de COVID-19. Vestea bună este că a te transforma peste noapte în „grădinar de apartament” pare a fi floare la ureche, antreprenori cu nas fin cultivând deja de ani de zile businessuri verzi.
„Povestea Aerium a început prin 2014, după ce am văzut prima dată un terariu și am fost fascinată de ideea de plante în sticlă”, spune Ramona Bejan, antreprenoarea din spatele acestui business.
Coincidență sau nu, sediul Aerium este în București pe Aleea Platanului, iar potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor firma nu a încheiat în niciun an pe minus, deși variații în evoluția indicatorilor de business au existat. În 2018, Aerium a ajuns la o cifră de afaceri de circa 77.000 lei, dar cu o marjă generoasă de peste 40%.
„Am absolvit Facultatea de Biologie a Universității București, apoi am fost reprezentant medical o scurtă perioadă. Probabil aveam nevoie de o activitate creativă, nu mi-am dat seama inițial, dar a fost o chemare spre natură și spre frumos. Business-ul s-a dezvoltat organic, făcusem și un curs de antreprenoriat în industrii creative și asta probabil a fost baza de cunoștințe pe care am avut-o.”
Ramona Bejan și-a dorit foarte mult ca businessul dezvoltat să fie pe cât posibil made in Romania. A început să caute furnizori pentru sticlă și după mai multe refuzuri a găsit fabrica potrivită, cu care lucrează și azi. Problema era că la acel moment, plantele aeriene, Tillandsia, nu existau în Româia, așa că antreprenoarea a convins un distribuitor local să-i aducă o serie de plante aeriene din Olanda.
Terenul era absolut nou, dar cumva ideea unor plante suspendate, fără rădăcini, aduse parcă dintr-o altă lume a prins și în România. „Aerium a pornit ca un proiect din zona de design minimalist, unde accentul e pus pe produse simple, dar cu materiale și finisaje de calitate și totodată cu un vibe modern. Așa că plantele aeriene au fost alegerea perfectă pentru produsele Aerium, fiind din start niște plante mai aparte, fără nevoie de pământ, pe care le putem considera niște curiozități ale naturii. În primii ani toți clienții întrebau dacă sunt vii, erau o noutate totală pentru România.”
Plantele din familia Tillandsia, care are circa 650 de specii, au forme sculpturale, absorbția nutrienților fiind făcută exclusiv prin frunze. Dacă pui o astfel de plantă în pământ, aceasta moare.
„Rădăcinile le folosesc în natură doar pentru fixarea de substrat. Sunt multe specii de plante, noi putem să aducem din seră peste 100 de specii de plante aeriene, toate diferite între ele. De-a lungul timpului, am experimentat cu probabil două treimi din varietatea disponibilă a furnizorului, dar pentru clienți toate erau noi și aveau preferință mai ales spre unele specii de plante, le evitau pe cele care erau mai scumpe, considerate specii mai rare, așa că am păstrat o gamă considerată accesibilă pentru clienți care nu au preferință spre colecționare, ci preferă să aibă în casă câteva plante aeriene, indiferent de specie.”
Neavând rădăcini fixe, o plantă aeriană capătă utilizări nebănuite, inclusiv de „animal” de companie pentru un copil. „Avantajul e că pot fi mai aproape de tine tocmai pentru că nu au nevoie de pământ ca să trăiască. Se știe că plantele au efect asupra stării noastre de bine. Când ești la birou și ai nevoie de un pic de relaxare, planta aeriană nu are nevoie de la fel de mult spațiu ca o plantă în ghiveci. Experiența e cumva mai apropiată, pentru că le uzi prin scufundare sau le pulverizezi. Am observat că cei mici, copiii, sunt fascinați de ele, iar părinții preferă de multe ori să le ofere o plantă aeriană de care să aibă grijă în locul unui animal de companie.”
Mai mult, o plantă aeriană îți exersează și creativitatea, tot datorită caracterului ei mobil.
„Poți să o muți oriunde, poți să-i construiești un suport sau un ambient, poți inclusiv să o pui pe altă plantă. Practic, ai libertatea de a face orice cu ea, mai puțin de a o planta în pământ. În plus, sunt foarte rezistente, e destul de greu să omori o plantă aeriană, dar trebuie să știi câteva secrete, și anume să nu o uiți în apă pentru că poate putrezi și să îi observi frunzele pentru că în timp îți poți da seama dacă e deshidratată și are nevoie de mai multă apă. Poți să pleci în vacanță două săptămâni (nu e cazul acum – n.red.) și trebuie doar să o lași în apă câteva ore înainte să pleci, în locul celor 15-20 de minute obișnuite.”
Mai departe, atât timp cât plantele aeriene au lumină indirectă, orice casă este potrivită. În general, este de preferat ca lumina directă să fie în primele ore ale dimineții sau spre seara, pentru că soarele de prânz sau de după-amiază le poate arde frunzele, mai ales vara.
„Temperatura trebuie să fie peste 4 grade Celsius, deci le putem folosi și la exterior, pe perioada primăvară-toamnă. În funcție de specie, pot prefera o umiditate mai scăzută sau mai crescută, dar cel mai bine ne dăm seama după forma frunzelor. Atunci când frunzele încep să se «răsucească» sau să-și piardă din forma lor inițială, înseamnă că au nevoie de mai multă apă. Ca regulă, se pot scufunda o dată, de două ori pe săptămână, timp de 15-20 de minute, cu frunzele în apă, se pot pulveriza sau se pot scufunda și pulveriza alternativ. Sunt foarte rezistente și ușor de îngrijit, dar cu acest mic detaliu, că trebuie întotdeauna să fim atenți la forma frunzelor.”
Ramona Bejan spune că dincolo de plante, încercarea ei este de a dezvolta businessul și spre alte direcții, organic bineînțeles, așa cum a făcut-o și până acum. „Momentan am adăugat în gama de produse și niște ilustrații cu plante aeriene, tot pentru zona home deco, și am început o serie de produse unicat. O să încercăm accesarea altor medii de vânzare, vizate sunt florăriile din România și piața externă, prin site-uri de campanii online și mici magazine de design.”
Interesant este că pasiunea pentru plante a început să lege și comunități, un exemplu fiind Schimb de Plante, un grup în care oamenii își împărtășesc experiențele și cunoștințele legate de plantele de apartament.
„Oamenii își petrec 97% din timp în spații închise. Acest lucru ne face, involuntar, să ne deconectăm de ceea ce ne afectează negativ sănătatea fizică și psihică. Plantele de interior pot suplini parțial nevoia oamenilor de a petrece timp cu natura”, spune Mihaela Budescu, fondatoarea comunității online Schimb de Plante, care în prezent are circa 1.500 de membri. A început să îi strângă în noiembrie 2018, atunci când a avut loc primul eveniment. „Scopul cu care am pornit a fost să aduc natura mai aproape de oameni, făcând schimburi de plante și experiențe legate de ele”, explică Mihaela, care dincolo de lansarea comunității Schimb de Plante se mai ocupă de strategie în publicitate și copywriting.
În ceea ce privește pasiunea ei pentru plante, aceasta a început încă din copilărie. „Când eram mică, de la bunica mea de la țară cu care mergeam pe câmp, de la vecina din fața blocului cu care grădinăream, de la mama, cu care îngrijeam plantele de acasă.”
Acum, comunitatea creată de ea acționează ca un agregator de informații, dar și ca o sursă de inspirație pentru cei care abia acum iau primele lecții despre organizarea unor grădini interioare, partea bună fiind că acest schimb de informații se poate realiza online, prin intermediul Facebookului. Astfel, cu plante care cresc aproape singure și care pot avea întrebuințări multiple, dar și alături de o comunitate care înflorește pe zi de trece, adăugarea în CV a unei noi meserii, cea de „grădinar de apartament”, ar putea fi chiar doza de relaxare necesară în aceste momente.