Antonescu: Optăm pentru demiterea miniștrilor prin moțiuni simple. Parlamentul să aprobe remanierile
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că parlamentarii liberali susțin ideea ca moțiunile simple aprobate în Legislativ să ducă la demiterea ministrului, iar în cazul remanierilor, șeful statului să nu mai poată refuza miniștri, însă Parlamentul să își dea acceptul.
Liderul PNL a precizat că este susținută inclusiv ideea ca adoptarea unei moțiuni simple în cazul unui ministru să ducă automat la demiterea acestuia.
“Să limpezim că președintele nu are de luat vreo decizie de oportunitate în cazul unei remanieri, cu alte cuvinte să nu mai fim în trăsnaia aia că președintelui poate să nu-i placă ochii, tunsoarea, statura, mapa profesională a unui viitor ministru, dar asta numai o singură dată – cum în mod caraghios ne spune decizia Curții Constituționale – atunci spune foarte limpede: atunci când se petrece o remaniere președintele are misiunea de a consacra, încă o dată o spun, ca notarul, în această situație – deci verificând doar condițiile de legalitate – o persoană pe care și-o asumă sau își asumă răspunderea politică premierul care îl propune și Parlamentul care îl votează”, a declarat Antonescu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro