Animalul social, sau unde greșesc cei frumoși, bogați și puternici

Și nu are nimic de-a face, în ciuda titlului, cu Facebook. Umanizându-și discursul, integrând în istoria vieții lui Harold și a Ericăi pasaje de tom științific, descriind în amănunțime, de exemplu, complexele procese chimice, biologice și cognitive care înseamnă dragostea părinților eroului principal și conceperea acestuia, Brooks oferă un soi de nouă dimensiune literaturii de popularizare a științelor, într-o manieră apropiată, dar diferită de a cunoscutului Malcolm Gladwell. De altfel, nici Brooks nu este departe, social vorbind, de Gladwell: este senor editor la The Weekly Standard și editor colaborator la Newsweek, dar a colaborat și cu The Wall Street Journal, The New York Times sau The Washington Post.

Și cine poate „vinde„ mai bine cartea decât autorul însăși: într-un discurs la TED, David Brooks vorbește despre devenirea insului modern: „Am invadat Irakul cu o armată oarbă la realitățile culturale și psihologice. Am avut un regim de compensări financiare, bazat pe presupunerea că afaceriștii sunt creaturi raționale care nu ar face nimic stupid… Și asta a dus la o întrebare pentru mine: de ce acei oameni talentați din punct de vedere social sunt complet dezumanizați când se gândesc la strategie?

Iar eu am ajuns la concluzia că acesta este un simptom al unei probleme mai mari. Și anume că, timp de secole, am moștenit o perspectivă asupra naturii umane bazată pe noțiunea că sinele nostru este divizat, că rațiunea este separată de emoții și că societatea progresează în măsura în care rațiunea poate suprima pasiunile. Se poate vedea în felul în care ne creștem copiii. Mergi la o școală elementară la trei după-amiaza și îi privești pe copii ieșind, iar ei poartă aceste ghiozdane de 35 de kilograme… Vezi mașinile care se apropie – de obicei sunt Saab-uri, Audi-uri și Volvo-uri… Sunt luați de către aceste creaturi pe care le-am numit supermame, care sunt femei de carieră de mare succes, care și-au luat timp liber să se asigure că toți copiii lor intră la Harvard.

Și de obicei îți poți da seama care sunt supermamele, pentru că de fapt cântăresc mai puțin decât copiii lor…Copiii sunt deci crescuți într-un anumit fel, sărind prin cercuri ale realizării de lucruri pe care le putem măsura – pregătiri pentru SAT, oboi, antrenament de fotbal. Intră la facultăți competitive, obțin slujbe bune și uneori obțin succesul într-un mod superficial și fac o grămadă de bani. Uneori îi poți vedea în locuri de vacanță precum Jackson Hole sau Aspen. Iar ei au devenit eleganți și supli – nu au cu adevărat coapse; au doar o pulpă elegantă deasupra altei pulpe… Au propriii lor copii și au atins un miracol genetic prin căsătoria cu oameni frumoși, în așa fel încât bunicile lor arată ca Gertrude Stein, fiicele lor arată ca Halle Berry — nu știu cum au reușit asta„. Sperând că v-am trezit curiozitatea, nu o să vă mai spun decât ultima propoziție din carte; este momentul morții personajului principal: „Harold înțelesese că viața este o nețărmurită întrepătrundere de suflete”.