Home Actualitate Andrei Cionca, Impetum Group "În România...
Actualitate

Andrei Cionca, Impetum Group "În România există două paliere care nu prea se întâlnesc: sunt multe fonduri și puține investiții. Cum facem să aducem acest capital la nevoia reală din piață"

Într-o perioadă marcată de schimbări economice rapide și provocări globale, atragerea de capital devine esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a sectoarelor care susțin creșterea economică. În România, principala problemă, nu doar în zona industriei prelucrătoare, ci în tot sectorul, este cum…

Andrei Cionca, Impetum Group "În România există două paliere care nu prea se întâlnesc: sunt multe fonduri și puține investiții. Cum facem să aducem acest capital la nevoia reală din piață"
Andrei Cionca, Impetum Group "În România există două paliere care nu prea se întâlnesc: sunt multe fonduri și puține investiții. Cum facem să aducem acest capital la nevoia reală din piață" · Foto: Business Magazin

Într-o perioadă marcată de schimbări economice rapide și provocări globale, atragerea de capital devine esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a sectoarelor care susțin creșterea economică. În România, principala problemă, nu doar în zona industriei prelucrătoare, ci în tot sectorul, este cum facem să aducem acest capital la nevoia reală din piață.  

“În România există două paliere care nu se întâlnesc deocamdată: sunt mulți bani și puține investiții. Avem banii din fondurile de pensii, care intră în capitalul de lucru al fondurilor de investiții, undeva la 1,4 miliarde de lei, și mai sunt banii care stau în depozitele bancare. Pe de altă parte, există o nevoie foarte mare de capital în economie, în special în industrie și agricultură. Principala problemă cu care ne confruntăm este fragmentarea. Ea nu se poate consolida din cauza lipsei de capital. Nu avem bani suficienți pentru dezvoltare, pentru cercetare, pentru consolidarea companiilor locale și, în final, nu avem bani suficienți pentru a crea branduri puternice românești care să și vândă”, spune Andrei Cionca, CEO al Impetum Group, și unul dintre primii antreprenori români care au pariat pe capacitatea de transformare a companiilor cu potențial, dar și pe oportunitate, chiar și în perioadele dificile ale businessului românesc.

Din perspectiva lui Andrei Cionca, fondurile de investiții și companiile listate pe bursă pot deveni vehicule în conectarea banilor cu proiectele și sectoarele care au nevoie de investiții pentru a stimula creșterea, însă este nevoie de mai mult curaj din partea tuturor jucătorilor implicați.

“Este momentul să devenim un pic mai îndrăzneți, avem management de consolidare, vedem oportunități, suntem foarte căliți în operarea crizelor de tot felul. Este momentul să avem aceste servicii de intermediere prin care banii mulți să ajungă la nevoia reală a economiei. Fondurile de private equity, companiile listate pe bursă, pot reprezenta astfel de  vehicule prin care cele două extremități să se întâlnească: banii foarte mulți care nu sunt puși la lucru cu nevoia foarte mare de capital în economia locală”.

Impetum Group înseamnă astăzi CITR – liderul pieței de insolvență din România, ROCA Investments – soluție de private equity care urmărește consolidarea și sca­larea IMM-urilor românești cu potențial, ROCA X – venture capital destinat start-up-urilor disruptive din piața de tehnologie, și Agista – fond de growth equity cu focus pe companii care au demonstrat o creștere susținută cu resurse limitate în nișa în care activează și care caută să-și accelereze scalarea la nivel național și internațional.

“În mod concret,  noi am pus la lucru un fond de private equity – ROCA Investments, care cumpără control în companiile în care investește, pentru a putea să implementeze un produs transformațional”, spune Andrei Cionca.

El precizează că legislația din România permite fondurilor de pensii să investească în aceste vehicule de private equity un procent de 1% din capital.

“Pare foarte puțin, dar sumele sunt impresionante. La 31 decembrie 2023, sumele care puteau fi alocate ajungeau la 255 mil. euro. Putem să aducem 1 milard de euro care să intre direct în economia României prin bani disponibili care sunt atât în fondurile de pensii, cât și în European Angels Fund (EAF) și în bănci”.

Prin intermediul ROCA Industry, holding de materiale de construcții listat la BVB, grupul cumpără companii care nu sunt pe radarul marilor fonduri de investiții, le adună în acest holding cu scopul de a crea un jucător mare strategic care are misiunea de a consolida economia României.

“Poate să fie un mecanism foarte ușor ca banii din investitorii instituționali din retail să ajungă prin intermediul ROCA în companiile pe care le achiziționează. Industria de private equity din România este încă la început. Principala problemă este că noi nu avem investitori instituționali”.

Andrei Cionca mai menționează că provocare pe care ROCA Industry și-a asumat-o este  că încearcă să găsească valoarea acolo unde există în mod real în economia României și să o deblocheze.

„Noi am cumpărat companii în orașe precum Hârșova, Piatra Neamț, Reghin, Bistrița, Râmnicu Vâlcea. Credem că acolo este potențialul adevărat în industrie. Acolo este tradiția”.


 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună