Andrei Chirileasa, ZF: Steve Jobs, omul de 200 de miliarde de dolari. De ce nu aș mai cumpăra acțiuni Apple
Lansarea noului iPhone, primul eveniment important pentru Apple fără Steve Jobs la cârmă, nu a provocat nici pe departe emoțiile și reverberațiile lansărilor anterioare, fiind primit cu reticență chiar și de cei mai împătimiți fani ai mărcii care domină de aproape cinci ani piața telefoanelor inteligente.
Dezvelirea lui iPhone 4S este un prim test pe care Apple l-a picat, după retragerea lui Jobs din poziția de CEO, la finele lunii august, iar asta s-a văzut imediat pe bursa americană, unde acțiunile au picat cu 5% imediat după conferința noului șef al Apple, Tim Cook. Deși acțiunile și-au revenit ulterior, miercuri au scăzut din nou. În schimb, acțiunile Samsung, HTC, LG sau Nokia au crescut.
Întrebarea care apare acum în mintea tuturor analiștilor este câți dintre fanii iPhone și ai tabletei iPad sunt de fapt fanii lui Jobs și cât din capitalizarea actuală a Apple, de 340 de miliarde de dolari, i se datorează deja legendarului său fondator.
În ianuarie 2007, când a început nebunia iPhone, Apple valora 80 de miliarde de dolari. Google era de două ori mai valoroasă, iar Microsoft – de trei ori mai mare.
Ascensiunea uimitoare a Apple, care a reușit să devină cea mai valoroasă companie din lume, în mai puțin de cinci ani de la lansarea primului iPhone, nu poate fi imaginată fără geniul de marketing al lui Jobs. El avea puterea de a vrăji o sală întreagă cu sute de jurnaliști și de a însufleți mii de oameni să se așeze la cozi cu câteva zile înainte de lansarea pe piață a unui nou model de iPhone. Ca un adevărat predicator, a reușit să atragă milioane de adepți în “biserica” sa, iar acea “biserică” a crescut în primul rând pe bursă.
Nu sunt un fan al Apple, nu cred că au neapărat cele mai bune produse, dar cu siguranță au știut mereu să le vândă cel mai bine. Și asta i se datora lui Jobs.
Paradoxal, din ce am citit pe toate blogurile de împătimiți ai tehnologiei, iPhone 4S pare să fie de departe cel performant dintre toate telefoanele lansate până acum de producătorul american. De data asta Apple s-a concentrat să pună un procesor mai bun și funcții cât mai avansate, cum ar fi cea de recunoaștere vocală.
Marea problema e că arată la fel ca și iPhone 4, iar întrebarea e dacă fanii se vor lăsa convinși de ceea ce poate face acest telefon pentru a-l schimba pe cel vechi. Cu siguranță că milioane o vor face, dar va fi asta de ajuns pentru ca vânzările Apple să-și continue creșterea fulminantă?
Prețul de acum al Apple reflectă mai ales ritmul puternic de creștere a vânzărilor și profiturilor și nu cifrele în sine. La 340 de miliarde de dolari capitalizare, Apple este evaluată la de peste trei ori cifra de afaceri din ultimul an (100,3 mld. dolari, din iunie 2010 până în iunie 2011) și la de 14,4 ori profitul net din aceeași perioadă (23,6 mld. dolari). Asta în condițiile în care atât vânzările cât și profitul s-au dublat comparativ cu anterioarele 12 luni (în perioada iunie 2009 – iunie 2010 cifra de afaceri a fost de 54,7 mld. dolari, iar profitul net de 11,37 mld. dolari).
Prețul actual al acțiunilor reflectă așteptările investitorilor ca Apple să-și mențină ritmul de creștere. Va reuși fără Steve Jobs?
Sunt sigur că dacă el ar fi urcat marți pe scenă în locul lui Tim Cook cu iPhone 4S în mână, mulți ar fi uitat că nu e iPhone 5. Ar fi scos el un iepure din pălărie și altfel ar fi arătat relatările de după eveniment, altfel s-ar fi vorbit în cercurile de fani ai Apple.
Pentru mulți marea dezamăgire nu a fost telefonul prezentat, ci că Steve Jobs nu a mai urcat pe scenă. Probabil că în următorii ani, vom afla cât valorează Jobs pentru acționarii Apple. Sau, mai exact, lipsa lui.
Andrei Chirileasa este editor la Ziarul Financiar. Cititi mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro/opinii