Andrei Chiliman se înscrie în PDL și va avea funcția de prim-vicepreședinte
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, se va înscrie, luni, în PDL, urmând să aibă funcția de prim-vicepreședinte, au declarat pentru MEDIAFAX surse democrat-liberale.
Potrivit surselor citate, PDL va semna luni, după ședința BPN al partidului, un protocol cu Inițiativa România Liberală.
“PDL va semna luni un protocol cu Inițiativa România Liberală și toți cei de la această Inițiativă se vor înscrie în PDL. Andrei Chiliman se va înscrie în PDL și va fi prim-vicepreședinte”, au precizat sursele citate.
Din IRL mai fac parte și Vlad Moisescu și Diana Tușa.
Delegația Permanentă a PNL a decis, în 27 mai 2013, excluderea din partid a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, după ce edilul a activat timp de 24 de ani în PNL, motivul sancțiunii fiind săvârșirea unor “abateri grave de la disciplina partidului”. Propunerea de excludere a primarului Andrei Chiliman și a deputatului Diana Tușa, înaintată de BPN Delegației Permanente a PNL, a fost aprobată cu 139 de voturi ”pentru” și 8 voturi ”împotrivă”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro