Andrei Benghea Mălăieș, director executiv, asistența în afaceri EY România
Andrei Benghea Mălăieș conduce departamentul de performance improvement, una dintre cele trei arii principale de servicii de consultanță. Este responsabil de activitatea a 30 de angajați, iar anul trecut departamentul pe care îl coordonează a înregistrat o creștere de peste…
Andrei Benghea Mălăieș conduce departamentul de performance improvement, una dintre cele trei arii principale de servicii de consultanță. Este responsabil de activitatea a 30 de angajați, iar anul trecut departamentul pe care îl coordonează a înregistrat o creștere de peste 25%, țintă menținută și pentru anul în curs.
Povestește că a avut un parcurs profesional mai degrabă atipic, „însă cred eu foarte bine corelat la oportunitățile pe care le oferea România“. A terminat liceul în Oradea, într-o clasă cu 15 olimpici naționali – „eu probabil cel mai neașteptat, la economie, într-o clasă cu profil mate-info“.
A decis să vină în București pentru a studia în engleză la Facultatea de Studii Economice în Limbi Străine (ASE). „A fost o decizie foarte bună, care mi-a deschis orizonturile și m-a pus destul de repede pe radarul marilor corporații. În anul II am trecut prin cursuri de formare ale Orange și P&G.“ A ales Orange, ca trainee în departamentul de vânzări corporate. A încercat și marketingul, în cadrul companiei 3M, „însă după doi ani s-a ivit oportunitatea să încerc și partea de sector public“.
A acceptat să se alăture echipei de la Ministerul de Finanțe, unde a coordonat la nivelul cabinetului ministrului relația cu mediul de afaceri și primele programe europene. „Am avut șansa să fiu și în conducerea neexecutivă a câtorva companii de stat, atât foarte profitabile, ca Loteria Națională, Imprimeria Națională, cât și cu nevoie de restructurare, ca CFR Călători, RADEF.“ După doi ani, s-a întors în mediul privat, la McKinsey România. După absolvirea MBA-ului la INSEAD, în Franța și Singapore, a continuat activitatea de consultanță printr-un boutique local înființat împreună cu doi foști colegi, dar și în zona de executiv, cu un mandat scurt la conducerea Operatorului de Transport al Energiei Electrice. „Probabil că cel mai dificil moment a fost decizia de a mă întoarce în România după MBA, în loc să aleg o ofertă de la angajatorii prezenți în campus la INSEAD.“
În 2013 s-a alăturat echipei EY România și speră ca pe termen lung să fie „unul dintre primii români cu un rol regional într-o firmă de consultanță și cred că EY este locul potrivit“.