Home Industrie Andreea Strugaru: Pandemia a fost un mom...
Industrie

Andreea Strugaru: Pandemia a fost un moment bun de conștientizare a importanței construirii echipei și a strategiei de business în jurul valorilor

Managing Partner și Director de marketing • Kadra Cifră de afaceri (2019): 39 mil. lei • Profit net (2019): 3,4 mil. lei • Număr de angajați: 95 —   Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în pandemie: Poate lecția…

Andreea Strugaru: Pandemia a fost un moment bun de conștientizare a importanței construirii echipei și a strategiei de business în jurul valorilor
Andreea Strugaru: Pandemia a fost un moment bun de conștientizare a importanței construirii echipei și a strategiei de business în jurul valorilor · Foto: Business Magazin

Managing Partner și Director de marketing Kadra

Cifră de afaceri (2019): 39 mil. lei Profit net (2019): 3,4 mil. lei Număr de angajați: 95

—   Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o în pandemie:

Poate lecția cea mai importantă pe care am învățat-o în această perioadă a fost cea legată de importanța fiecărui om din echipă, de capacitatea ta ca lider de a transforma fiecare angajat într-unul dispus să rămână loial valorilor companiei și să-și folosească întreaga capacitate de muncă și implicare pentru a face față schimbărilor intervenite.

—   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

Este legată exact de investirea într-un complex proiect de HR. Pandemia a fost un moment bun de conștientizare a importanței construirii echipei și a strategiei de business în jurul valorilor.

—   Cum mi-am menținut colegii motivați în ultimul an:

Pe parcursul anului trecut, mi-am dat seama că orice organizație are nevoie de un lider care să știe să-și păstreze cumpătul și să aibă grijă pe cât posibil de oameni. Mi-am dat seama că e important ca în lipsa unor răspunsuri pe care nu le ai – să le arăți oamenilor că ești alături de ei, că împărtășiți aceleași temeri, dar și convingeri că împreună o veți scoate la capăt. Am învățat că e în regulă să spui „nu știu”, decât să te prefaci că ai soluții pentru toate. Eposibil ca tocmai aceste aparente «slăbiciuni» să apropie oamenii mai mult decât orice altceva și să-i motiveze să meargă împreună cu vitalitate și încredere. 

—   Work from home sau de la birou?

Eu, în cea mai mare parte a timpului, am fost la birou.  Totuși oamenii sunt diferiți, unora li se potrivește să lucreze de acasă, altora nu. O bună parte din echipa noastră nu poate munci de acasă – tehnicienii, managerii de proiect – ei au fost în toată această perioadă pe teren și pentru asta au parte de întreg respectul și recunoțtința mea. Cred că în viitor vom avea un mix, iar principiul pe care ne vom baza în stabilirea proporției ideale va fi: sistem motivant pentru oameni și productiv pentru companie.

—   Locul din care îmi iau energia necesară depășirii unei crize:

Acasă – în mijlocul familiei, acolo unde mă simt în siguranță, unde e oaza mea de liniște, înțelegere și totodată optimism. La serviciu: în mijlocul oamenilor, al celor cu care împărtășesc aceeași energie și, din nou, optimism. Vacanță: și aici nu mă refer doar la o vacanță anume, la mare sau la munte, ci și la o simplă rupere de ritm care mă ajută ca pentru câteva zile să stau departe de gândurile și problemele care mă preocupă, să văd altceva, să fac lucruri dintre cele mai simple care să mă relaxeze și să mă umple de energie, totodată.

—   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

Fiica mea. Puterea ei, faptul că a trecut cu brio peste toate, au fost o adevărată inspirație pentru mine.

—   Putere vs. feminitate:

Sub nicio formă nu se exclud. După părerea mea, în orice femeie, oricât de slabă ar fi, zace o doză de putere care se activează în cele mai grele, iar, uneori, neașteptate momente. La fel cum, oricât de puternică ar fi, orice femeie are momentele ei de slăbiciune, feminitate, tandrețe care nu permit o categorisirea a ei într-un fel sau altul.  Eu cred că tocmai în asta stă și frumusețea și puterea femeii: în complexitatea ei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună