Andreea Petrișor, managing director, Delivery Hero România: „Țara are foarte mult potențial. Acesta este unul dintre motivele pentru care mi-am dorit să mă întorc"
„Din punctul meu de vedere, cred că țara are foarte mult potențial și cred că o putem duce foarte departe, acesta fiind de altfel unul dintre motivele pentru care mi-am dorit să mă întorc." Carte de vizită: ►Andreea Petrișor este…
„Din punctul meu de vedere, cred că țara are foarte mult potențial și cred că o putem duce foarte departe, acesta fiind de altfel unul dintre motivele pentru care mi-am dorit să mă întorc.”
Carte de vizită:
►Andreea Petrișor este managing director al Delivery Hero România (platforma de comenzi de mâncare foodpanda) de la începutul anului trecut.
► Înainte de acceptarea acestui rol a lucrat în consultanță strategică timp de opt ani, ca project manager la Roland Berger, la Bruxelles.
► În 2014 și 2015 a studiat în cadrul unui MBA la INSEAD, iar anterior a studiat la Universitatea Paris Dauphine, dar și la Universitatea Torcuato Di Tella din Buenos Aires și la universitatea Regent din Londra.
►Spune că cea mai mare reușită a sa este flexibilitatea de a se adapta la diferite culturi și medii.
Profilul Andreei Petrișor a apărut în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAȚI CEO DIN ROMÂNIA 2020. Ea ocupă locul 11 în acest clasament, în urma voturilor primite de la reprezentanții mediului românesc de afaceri.