Home › Actualitate › Andreea Moldovan, așteptată cu flori la...
Actualitate

Andreea Moldovan, așteptată cu flori la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov

Fostul secretar de stat de la Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a fost așteptată cu flori la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov. Moldovan se întoarce la spitalul brașovean după ce a fost demisă de premierul Florin Cîțu.

Andreea Moldovan, așteptată cu flori la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov
Andreea Moldovan, așteptată cu flori la Spitalul de Boli Infecțioase din Brașov · Foto: Business Magazin

Câțiva susținători s-au adunat joi în fața unității medicale. Deoarece este o unitate COVID, simpatizanții nu au fost primiți în interior. Buchetele de flori au fost luate de o angajată a Spitalului de Boli Infecțioase. Îmbrăcată în echipament de protecție, aceasta a luat florile de la ușa unității medicale.

Participanții au spus că au venit cu flori deoarece respectă profesionalismul medicului Moldovan și că vor să-și arate recunoștința pentru sacrificiul făcut.

Andreea Moldovan a fost demisă din funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății. Premierul Florin Cîțu a luat decizia deoarece a acuzat-o că a semnat ordinul privind carantina fără a fi consultat.

Moldovan a anunțat că va respecta decizia prim-ministrului și că se întoarce la spitalul de Boli Infecțioase din Brașov. Anterior, ea a ocupat funcția de director medical al spitalului brașovean.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 29 lei / lună
Numărul curent · Nr. 1040 (31/2026)
★ Cele mai citite