Home Actualitate ANCOM: mai puțini utilizatori au vorbit...
Actualitate

ANCOM: mai puțini utilizatori au vorbit mai mult la mobil în primul semestru

Numărul utilizatorilor activi ai serviciilor de telefonie mobilă a scăzut cu 3,1% în perioada iunie 2011-iunie 2012, la 22,7 milioane, dar traficul de voce a urcat cu 6,2%, la 30,8 miliarde de minute, potrivit datelor ANCOM, autoritatea de reglementare în telecomunicații.

ANCOM: mai puțini utilizatori au vorbit mai mult la mobil în primul semestru
ANCOM: mai puțini utilizatori au vorbit mai mult la mobil în primul semestru · Foto: Business Magazin

Conform ANCOM, numărul cartelelor preplătite a scăzut cu 4,7%, la 13,4 milioane, în timp ce abonamentele au cunoscut o reducere de 1%, la 6,36 milioane pe segmentul clienților persoane fizice, și de 0,01%, la 2,94 milioane, în cazul firmelor. Rata de penetrare a serviciilor de telefonie a scăzut cu aproape patru puncte procentuale față de decembrie 2011, la 119,2%. Durata medie a unui apel a fost de două minute și 24 de secunde, în urcare cu 7 secunde față de sfârșitul anului 2011, în timp ce traficul mediu lunar realizat de un utilizator activ a crescut cu 8,3%, la 3 ore și 42 de minute.

Mai multe pe zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună