Home Actualitate ANAT: Mai doriți turism în România?
Actualitate

ANAT: Mai doriți turism în România?

ANAT susține că valoarea voucherelor neconsumate din 2019 și 2020, cumulat, nu depășește 700 de milioane de lei, de aproape patru ori mai puțin față de ceea ce a anunțat premierul.

ANAT: Mai doriți turism în România?
ANAT: Mai doriți turism în România? · Foto: Business Magazin

Turismul din România, cel mai afectat sector economic de criza pandemică, a primit o nouă lovitură în momentul în care s-a decis eliminarea voucherelor de vacanță oferite de către stat bugetarilor.

Deși guvernanții au pus eliminarea voucherelor pe baza faptului că în piață mai există destul de multe astfel de tichete rămase din 2019 și 2020, Asociația Națională a Agențiilor de Turism spune că o mare parte din valoarea acestora a fost deja consumată.

Valoarea voucherelor neconsumate din 2019 și 2020, cumulat, nu depășește 700 de milioane de lei, de aproape 4 ori mai puțin.

„Statul român a avut în toată această perioadă o disponibilitate de dialog demnă de admirație, însă, din păcate, fără finalitate. S-au consumat sute de ore de discuții cu reprezentanții industriei de turism și, în final, guvernanții au lucrat atât de mult la măsurile de sprijin încât le-au făcut aproape imposibil de accesat. Rămânem cu speranța că măsura despăgubirii de 20% din diferența dintre cifra de afaceri înregiastrată pe 2019 și cea înregistrată pe 2020 vor fi, în sfârșit, o reparație pentru anul de bâlbâieli care tomai se încheie. Întrebarea pe care ANAT o adresează Guvernului este: mai doriți turism în România?”, se arată într-un comunicat transmis de către ANAT.

Reprezentanții ANAT spun că voucherele de vacanță ar trebui privite ca o investiție, nu ca pe o cheltuială de la buget. Pentru fiecare leu investit în vouchere de vacanță, 0,51 bani se regăsesc în PIB, iar pentru fiecare 64.000 lei se creează și se menține un loc de muncă.

„Voucherele de vacanță asigură, în mare parte, supraviețuirea și dezvoltarea turismului intern, precum și pregătirea turismului pentru incoming, cumulând circa 30% din vânzările agențiilor de turism specializate pe turism intern. În plus, voucherele de vacanță înseamnă turism fiscalizat, ele putând fi folosite numai în unități de cazare clasificate sau în agenții de turism licențiate”, spun reprezentanții ANAT.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună