ANALIZĂ: Președinții turci, de la Atatürk la Recep Tayyip Erdogan

Mustafa Kemal Atatürk (1923-1938)

Atatürk este părintele fondator al Turciei laice și moderne pe ruinele Imperiului Otoman. În timpul lungului său mandat, califatul islamic este abolit, iar țara se transformă în profunzime, cu numeroase reforme pentru atingerea obiectivului fondatorului său: o țară ancorată în valorile și tradițiile occidentale.

Ismet Inönü (1938-1950)

Tovarăș de arme și ideologie al lui Atatürk, Inönü este moștenitorul său firesc. Cea mai mare reușită a sa este păstrarea neutralității Turciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. El joacă un rol preponderent în lansarea pluripartidismului în Turcia.

Celal Bayar (1950-1960)

Beneficiară a planului Marshall, Turcia aderă în timpul președinției sale la NATO în 1952 și trimite trupe în Coreea. Bayar este destituit în 1960 de prima dintre cele patru lovituri de stat militare pe care le-a cunoscut Turcia, Premierul său conservator, Adnan Menderes, precum și alți trei miniștri sunt executați de juntă. Condamnat la moarte, pedeapsa lui este comutată în închisoare pe viață, după care este “grațiat” în 1966.

Cemal Gürsel (1960-1966)

Șeful juntei militare, acest general progresist se află în centrul procesului de redactare a noii constituții, mai liberale, și al tranziției către puterea civilă. Fiind victima unui atac cerebral, Parlamentul pune capăt președinției sale în 1966.

Cevdet Sunay (1966-1973)

Un alt general ales șef de stat. Președinția sa este marcată de o serie de crize politice și o nouă lovitură de stat a armatei în 1971.

Fahri Körutürk (1973-1980)

Fost comandant al marinei și ambasador, Körutürk conduce Turcia în timpul invaziei Ciprului de Nord de către armată, în 1974. În timpul mandatului său, violențele politice ating apogeul, armata folosindu-se de acest pretext pentru a confisca puterea în 1980.

Kenan Evren (1982-1989)

Șeful juntei, generalul Evren ordonă o nouă Constituție autoritară. Fostul om puternic al Turciei, în vârstă de 96 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață în iunie pentru că a condus un puci sângeros.

Türgüt Ozal (1989-1993)

Acest civil repune Turcia pe calea normalizării politice și dezvoltă economia de piață. El depune oficial candidatura Turciei pentru intrarea în Comunitatea Europeaă în 1987 și sparge tabuul kurd, însă moare din cauza unui infarct controversat.

Süleyman Demirel (1993-2000)

Veteran în politică și de șapte ori premier, el are un mandat agitat din cauza unei recrudescențe a luptelor între armată și rebelii separatiști din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), al cărui șef, Abdullah Öcalan, este capturat și încarcerat în 1999.

Ahmet Necdet Sezer (2000-2007)

Fost șef al Curții Constituționale turce, Sezer este un apărător fervent al laicității. Mandatul său este marcat de numeroase tensiuni cu Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP, islamo-conservator), care a preluat puterea în 2002.

Abdullah Gül (2007-2014)

Preluarea președinției de către acest fost militant islamist, a cărui soție poartă văl, generează o dispută cu opoziția laică. Dar personalitatea sa deschisă la dialog îl impune drept un moderat în fața intransigentului premier Erdogan.