ANALIZĂ: Ion Iliescu și alți foști demnitari, urmăriți penal la peste 25 de ani de la Mineriadă

Miercuri, 21 octombrie 2015, la peste 25 de ani de la Mineriadă – soldată cu rănirea și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane și moartea a patru oameni – Parchetul instanței supreme a anunțat începerea urmăririi penale împotriva mai multor persoane, pentru infracțiuni contra umanității.

Ion Iliescu, urmărit penal pentru infracțiuni contra umanității

Fostul președinte Ion Iliescu este urmărit penal pentru infracțiuni contra umanității, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, din 13 iunie 1990. În cei peste 25 de ani de la acele evenimente, fostul șef al statului a susținut tot timpul că acuzațiile care i s-au adus sunt o absurditate și că el nu putea sta cu mâinile în sân în timpul declanșării unei acțiuni anarhice care îl viza. Miercuri, fostul președinte, care a fost audiat la Parchetul instanței supreme timp de aproape o oră, alături de fostul șef al SRI Virgil Măgureanu, a refuzat să facă orice declarație.

Cercetările în cazul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 au fost reluate în luna martie, după ce în toți acești ani au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, unele victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absența unei hotărâri judecătorești în țară.

Parchetul arată că ancheta se face pentru reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, din dimineața zilei de 13 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane în zilele de 14 și 15 iunie 1990, ca urmare a atacului violent declanșat de către muncitori din unele centre industriale și bazine carbonifere din țară.

Întrebat, atunci, dacă crede că redeschiderea acestui dosar îl vizează în vreun fel sau îl va afecta, Iliescu a răspuns: ”De ce? Nu. Am fost contemporan cu evenimentele și am avut niște răspunderi, dar asta (redeschiderea dosarului, n.r.) e cu totul altceva”.

”Oricine este liber să analizeze, să comenteze evenimente trăite, mai apropiate, mai îndepărtate, nu e nicio problemă”, a adăugat Iliescu.

El a arătat că în 13-15 iunie 1990 au fost ”niște fenomene și niște manifestări” pe care le-a trăit și care au constituit ”factori perturbatori ai vieții sociale, începând cu organizarea societății românești”.

”Așa că e firesc ca toți oamenii interesați, istorici, cei care vor să descifreze sensul evenimentelor, să se ocupe inclusiv de asemenea momente. Nu e nicio problemă”, mai spunea Iliescu.

La rândul său, fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma spunea că are o “mare satisfacție” că dosarul mineriadei este redeschis, susținând că pentru fostul președinte Ion Iliescu există o singură pedeapsă – “condamnare pe viață pentru crime împotriva umanității”.

Zeci de dosare în cei 25 de ani de la Mineriadă

În cei 25 de ani de la Mineriadă, pe rolul Parchetului de pe lângă instanța supremă au fost deschise zeci de dosare, însă procurorii au emis în repetate rânduri decizii de neîncepere a urmăririi penale în acest caz.

Primul dosar, 74/P/1998, înregistrat la data de 23 octombrie 1998, la Secția Parchetelor Militare, avea ca obiect cercetarea împrejurărilor în care au fost omorâți prin împușcare, în 13 – 15 iunie 1990, Mitriță Lepădatul, Mocanu Velicu Valentin, Dunca Gheorghiță și Drumea Dragoș.

În acest dosar au fost trimiși în judecată, în 18 mai 2008, generalii în rezervă Mihai Chițac și Gheorghe Andrița, precum și coloneii Traian Ștefan Călin, Dumitru Costea și Vasile Constantin, pentru instigare și tentativă la ucidere.

În același dosar, prin rezoluția din 19 iunie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale față de fostul președinte Ion Iliescu. Ulterior, prin rezoluția din 7 decembrie 2007 a procurorului general, s-a dispus infirmarea rezoluției din 19 iulie 2007 și continuarea cercetărilor.

În iunie 2007, Ion Iliescu susținea că învinuirea sa în dosarul privind moartea celor patru persoane în timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990 reprezintă ”un act eminamente politic, fără temei juridic”.

“Eram șeful statului. Se declanșase o acțiune anarhică. O devastare de instituții ale statului. Eu ce trebuia să fac? Să stau cu mâinile în sân, să mă uit la declanșarea acestei anarhii, care putea să ducă la război civil până la urmă? Nu am avut poliție, nu am avut instrumente de acțiune. Și s-a petrecut și această tragedie în care au murit niște oameni. Și incriminezi șeful statului, care era obiectul acestor acțiuni anarhice? Nu vedeți că este o absurditate?”, spunea Iliescu

Fostul șef de stat afirma, totodată, că președintele Asociației “1 Decembrie”, Teodor Mărieș, este unul dintre “incitatorii” actelor de violență din cursul anului 1990.

“Ce anume i se poate imputa șefului statului din acest punct de vedere? Asta e marea aberație!”, arăta atunci Iliescu, precizând că organele de cercetare ar trebui să se ocupe de căutarea celor care au provocat acele acte “rebele” și “anarhice” din 13-15 iunie 1990.

“Așa că e o aberație”, a conchis Iliescu.

Decizii luate de Parchetul instanței supreme

Prin rezoluția din 17 iunie 2009, în dosarul Mineriadei, Parchetul instanței supreme a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul fostului președinte Ion Iliescu, a lui Virgil Măgureanu, fost șef al SRI, Mihai Chițac, fost ministru de Interne, Victor Athanasie Stănculescu, fost ministru al Apărării, precum și pentru alți patru oficiali din perioada mineriadei. Atunci, procurorii au constatat intervenția prescripiției și au decis încetarea urmăririi penale.

Neînceperea urmăririi penale în cazul lui Ion Iliescu a fost dispusă în dosarul în care în 9 iunie 2005 împotriva acestuia fusese începută urmărirea penală pentru: propagandă pentru război, genocid săvârșit prin următoarele modalități alternative: uciderea membrilor colectivității sau grupului; vătămarea gravă a integrității fizice sau mintale a colectivității sau grupului; supunerea colectivității ori grupului la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică, tratamente neomenoase prin dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal, distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, săvârșite prin incendieri, explozii, ori prin orice alte asemenea mijloace și dacă rezultă pericol public, favorizarea infractorului, complicitate la supunerea de rele tratamente, complicitate la tortură, subminarea puterii de stat, acte de diversiune, comunicare de informații false din Codul penal, se menționa în rezoluție.

În 5 februarie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a infirmat rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul evenimentelor din iunie 1990.

Parchetul instanței supreme arăta, într-un comunicat, că procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a dispus infirmarea a trei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum și redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

În 9 martie, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au constatat că soluția Parchetului este legală și temeinică.

Într-o decizie din 17 septembrie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stipulat că România este obligată să continue investigațiile în dosarul Mineriadei și să facă dreptate victimelor crimelor împotriva umanității, indiferent de timpul scurs de la săvârșirea acestora.

Decizia a fost luată în cauza Mocanu și alții împotriva României, în care Anca Mocanu, Marin Stoica și Asociația 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficiența cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13 – 15 iunie 1990. CEDO a decis ca statul român să îi plătească Ancăi Mocanu, al cărei soț a fost ucis de un glonț în timpul Mineriadei, suma de 30.000 de euro pentru încălcarea articolului 2 – dreptul la viață – din Convenția europeană a drepturilor omului, și lui Marin Stoica, bătut și băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR, 15.000 de euro, pentru încălcarea articolului 3 – interzicerea torturii – din Convenție.

Potrivit deciziei CEDO din 17 septembrie, “toate dovezile din acest caz indică existența elementelor constitutile ale unei crime împotriva umanității, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului și militari cu grade importante”.

“Este în sarcina statului respectiv să își îndeplinească obligația internațională și să îi aducă în fața justiției pe cei responsabili pentu atacul extins și sistematic asupra populației române civile, în special pe cei care au comis aceste crime în exercițiul autorității lor civile sau militare. Mai mult, pentru a implementa în întregime decizia Marii Camere, statul ar trebui și să stabilească un mecanism oficial eficient de compensații pentru cei care au căzut victime violărilor drepturilor omului și familiile lor în timpul perioadei de tranziție, dat fiind numărul mare de cazuri în curs de soluționare la curte și a numărului considerabil al altor victime ale acelorași evenimente”, arăta CEDO.

Curtea mai aprecia că “timpul nu exonerează nici statul român, nici pe făptașii individuali de răspundere”.

13-15 iunie 1990 – cea mai sângeroasă Mineriadă din București

Anul acesta s-au împlinit 25 de ani de la cea mai sângeroasă mineriadă din București. Bilanțul negru al evenimentelor din 13 – 15 iunie 1990, potrivit datelor vehiculate de-a lungul timpului, indică existența a zeci de morți, 746 de răniți, șase femei violate și peste 1.000 de “bărboși, intelectuali, studenți din Universitate și Arhitectură” deținuți ilegal, în urma reprimării violente a manifestațiilor din Piața Universității.

Oamenii din Piața Universității protestau, în contextul câștigării alegerilor de Iliescu și FSN, față de instaurarea unei puteri “neocomuniste” și cereau adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara, independența Televiziunii și aflarea adevărului despre Revoluție. De la balconul Facultății de Geologie, numit “tribuna democrației”, au vorbit în acele zile peste o mie de persoane – personalități, dar și simpli cetățeni -, iar Piața Universității, declarată “liberă de neocomunism” și “kilometrul zero al democrației”, a fost tranzitată de sute de mii de oameni.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1990, autoritățile au intervenit în forță pentru a împrăștia “golanii” care se aflau de 52 de zile în Piața Universității. Seara, la televiziune publică putea fi auzit comunicatul președintelui Ion Iliescu, care chema ajutorul forțelor “conștiente și responsabile” împotriva “grupurilor extremiste”.

În dimineața zilei de 13 iunie 1990, în jurul orelor 03.00 – 04.00, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în piață și au făcut arestări. În jurul orei 9.00, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând: “IMGB face ordine”, “Moarte intelectualilor” și “Noi muncim, nu gândim”, dar au părăsit apoi zona.

Două cordoane de trupe ale Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA) au înconjurat apoi piața cu autobuze din dotarea Poliției, atmosfera devenind tot mai tensionată. Au izbucnit violențe între manifestanți și trupele USLA, fiind aruncate pietre și cocteiluri Molotov, iar autobuzele Poliției fiind incendiate. Au fost atacate și incendiate sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.

Într-un comunicat citit la TV și radio, președintele Ion Iliescu spunea: “Este clar că ne aflăm în fața unei tentative organizate de a răsturna prin forță, prin violența dezlănțuită, conducerea aleasa în mod liber și democratic la 20 mai 1990. Ne adresăm tuturor cetățenilor Capitalei, în numele democrației câștigate prin alegeri libere, să respingă cu toată hotărârea actele iresponsabile de violență și să sprijine organele de ordine în restabilirea situației de calm și legalitate. Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.

În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București, iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București.

Ajunși în Gara de Nord, în 14 iunie, la ora 04.00, minerii conduși de Miron Cozma s-au deplasat către Piața Universității, după cum le ceruse Ion Iliescu, de la balconul Guvernului: “Mă adresez dumneavoastră, mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care și de astă dată l-ați dat, la chemarea noastră. Delegația de mineri, în frunte cu domnul Cosma, se va deplasa în Piața Universității, pe care vrem să o reocupați dumneavoastră”.

În Piața Universității, minerii au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanților și au pătruns în incinta Facultății de Geologie, unde au ocupat balconul și au devastat sediul Ligii Studenților. La fel s-a întâmplat și la Facultatea de Litere și cea de Matematică, precum și la Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroși profesori și studenți au fost atunci bătuți. Minerii au mai devastat sediile PNȚCD și PNL și au ocupat Televiziunea Română. Toți cei “bănuiți a fi intelectuali” au fost bătuți, urcați în dubele Poliției și interogați la o unitate militară din Măgurele.

În ziua următoare, la orele prânzului, minerii au fost urcați în autobuze și transportați la Romexpo, unde Iliescu le-a mulțumit. Imediat după aceasta au fost conduși la trenurile care îi așteptau în Gara de Nord și transportați în Valea Jiului.

Opinia publică internațională condamna evenimentele de la București, reflectate de posturile de televiziune și marile cotidiene din toată lumea. Departamentul de Stat al SUA a transmis atunci că “acțiunile autorizate de președintele Iliescu și Guvernul său au lovit în inima democrației române”.

În 16 iunie 1990, Guvernul transmitea într-un comunicat că a dispus “luarea unor măsuri concrete și hotărâte pentru anchetarea și tragerea la răspundere penală a celor vinovați, precum cercetarea actelor de molestare reclamate în zilele următoare”, menționând că au fost reținuți 1.021 de suspecți.