Home Actualitate ANAF: Veniturile bugetare nete colectate...
Actualitate

ANAF: Veniturile bugetare nete colectate în primele 5 luni din 2024 au atins 175 mld. lei, în creștere cu 17,8% an/an, cu o pondere de 9,9% în PIB

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat vineri că în perioada ianuarie-mai 2024 a colectat venituri bugetare nete de 175,1 miliarde lei, în creștere cu 17,8% față de perioada similară din 2023 (148,6 mld. lei), în condițiile rambursării de…

ANAF: Veniturile bugetare nete colectate în primele 5 luni din 2024 au atins 175 mld. lei, în creștere cu 17,8% an/an, cu o pondere de 9,9% în PIB
ANAF: Veniturile bugetare nete colectate în primele 5 luni din 2024 au atins 175 mld. lei, în creștere cu 17,8% an/an, cu o pondere de 9,9% în PIB · Foto: Business Magazin

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat vineri că în perioada ianuarie-mai 2024 a colectat venituri bugetare nete de 175,1 miliarde lei, în creștere cu 17,8% față de perioada similară din 2023 (148,6 mld. lei), în condițiile rambursării de TVA cu 0,6 mld.lei peste rambursările din primele cinci luni ale anului precedent.

Ponderea în PIB a veniturilor nete colectate de ANAF în primele cinci luni din 2024 este de 9,9%, cu 0,6 puncte procentuale în plus față de perioada similară din 2023, când ponderea în PIB a fost de 9,3% (PIB 2024: 1.767,3 mld lei, respectiv PIB 2023 : 1.605,6 mld lei – potrivit ”Prognozei de primavara 2024” comunicată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză în 30 aprilie 2024).

Cele mai importante creșteri în colectarea veniturilor bugetare s-au înregistrat la categoriile de impozite, taxe și contribuții ce au intrat sub incidența recentelor modificări legislative, respectiv contribuția la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, plus de 6,89 mld.lei, (137,5%); contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat, plus de 5,85 mld.lei, (114,6%); taxa pe valoarea adăugată, plus de 5,78 mld.lei, (creștere de 116,4%); impozit pe profit, plus de 2,75 mld.lei, ( creștere de 137,7%) și impozitul pe venit, plus de 3,4 mld.lei, (creștere de 119,4%).

În paralel, valoarea obligațiilor fiscale declarate a crescut la 116,36% (plus de 26,57 mld.lei).

Raportat la luna mai,  ANAF  anunță că a colectat venituri bugetare nete de 35,97 mld. lei, o creștere de 22,1% față de mai 2023.

Cele mai importante creșteri s-au înregistrat la contribuția la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, plus de 1,7 mld.lei, (141,0%); contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat, plus de 0,7 mld.lei, (107,9%), în condițiile în care volumul vărsămintelor la Pilonul II de pensii a fost cu 0,52 mld. lei mai mare față de cea virată în anul 2023 (1,58 mld. lei în anul 2024 față de 1,06 mld. lei – în 2023); taxa pe valoarea adăugată, plus de 1,28 mld.lei, (creștere de 119,3%); accize, plus de 1,68 mld.lei (creștere de 187,1%) și impozitul pe venit, plus de 1,0 mld.lei, (creștere de 121,9%).


 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună