Home Actualitate ANAF dă startul la angajări: Fiscul scoa...
Actualitate

ANAF dă startul la angajări: Fiscul scoate la concurs sute posturi în luna următoare

ANAF intenționează să treacă la un proces de întinerire a instituției, în condițiile în care se confruntă cu îmbătrânirea personalului. ANAF va scoate la concurs, luna următoare, peste 200 de posturi. „Am constatat că avem o medie lunară de posturi…

ANAF dă startul la angajări: Fiscul scoate la concurs sute posturi în luna următoare
ANAF dă startul la angajări: Fiscul scoate la concurs sute posturi în luna următoare · Foto: Business Magazin

ANAF intenționează să treacă la un proces de întinerire a instituției, în condițiile în care se confruntă cu îmbătrânirea personalului. ANAF va scoate la concurs, luna următoare, peste 200 de posturi.

„Am constatat că avem o medie lunară de posturi neocupate cam de 2.500, deci undeva peste 10% din posturile care sunt alocate sunt neocupate. La fel, un lucru care m-a pus pe gânduri. Structura pe vârstă – 40% din angajații ANAF sunt în vârstă de peste 50 de ani (și nu trebuie să uităm că majoritatea celor care lucrează în ANAF sunt femei), 45% sunt cu vârsta între 41 și 50 de ani și doar 15% sunt cu vârsta între 20 și 40 de an.” , a declarat Lucian Heiuș, noul președinte al ANAF, în cadrul unei coferințe de presă.


“De cinci ani nu s-au mai organizat concursuri. În luna iunie vom demara primul concurs, sunt 260 de posturi, pornind de la o realitate – ANAF are o structură de personal îmbătrânită. Eu îmi doresc ca, alături de noi, să vină în perioada următoare tineri (economiști, juriști) care să lucreze și să își facă o carieră în această instituție importantă a statului. Pentru a asigura o recrutare cât mai corectă, pentru a ajunge cei mai buni oameni să lucreze în ANAF, pentru prima dată în istoria ANAF subiectele la care vor trebui să răspundă cei care vor dori să se angajeze la Fisc vor fi extrase de un program informatic înaintea examenului”, a declarat vineri Lucian Heiuș, noul președinte al ANAF

Nou președinte ANAF, a oferit și câteva informații privind salariile din instituție.

„Știți care-i salariul net maxim pe care poate să-l ia în ANAF un inspector astăzi? 6.200 de lei. Atât primesc toți cei care ajung consilier superior la ultima treaptă. Și acești oameni stabilesc decizii de impunere poate de milioane de euro, luptându-se cu avocați foarte bine plătiți. Un asistent are 3.600 de lei net, iar un director ANAF are vreo 9.600 de lei net.”, a mai declarat Lucian Heiuș.

Vedeți AICI conferința de presă integrală

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună