Ana Maria Ciortan, Alpha Bank România: „Diversitatea, viteza de reacție și sustenabilitatea vor fi principalele provocări ale liderului anului 30”
Ana Maria Ciortan are o experiență de peste 16 ani în domeniul bancar, iar începând cu 2013 coordonează aria creditelor ipotecare oferite clienților persoanelor fizice. VIZIUNE PENTRU VIITOR: Din poziția ocupată în prezent coordonează aria creditelor ipotecare oferite clienților persoanelor…
Ana Maria Ciortan are o experiență de peste 16 ani în domeniul bancar, iar începând cu 2013 coordonează aria creditelor ipotecare oferite clienților persoanelor fizice.
VIZIUNE PENTRU VIITOR:
Din poziția ocupată în prezent coordonează aria creditelor ipotecare oferite clienților persoanelor fizice. A făcut parte din echipa Alpha Bank Romania ce a implementat în 2019 primul program de obligațiuni ipotecare, o premieră pentru sectorul bancar din România, iar începând cu 2020 este implicată în inițiativa europeană Energy Efficient Mortgage Initiative, pentru a oferi clienților Alpha Bank România produse sustenabile, aliniate la standarde europene.
1. Ce rol v-ați propus să aveți în 2030?
Rolul exploratorului, pregătit pentru necunoscut, deschis la idei noi și capabil să își schimbe cursul pe măsura ce lumea din jurul lui evoluează. Îmi doresc să îmi antrenez permanent curiozitatea și să generez, inclusiv la nivelul echipei, energia pentru a face lucruri la viteză maximă.
2. Ce calități/abilități de leadership credeți că trebuie să aveți în organigrama în care inteligența artificială lucrează cot la cot cu angajații umani?
În contextul unui mediu dominat de digitalizare, tehnologie și informații de procesat, cred că un loc important revine abilităților interpersonale de a motiva echipa, de a gestiona momentele de nesiguranță și incertitudine, de a transforma orice eșec într-o oportunitate de a deveni mai buni și de a naviga prin zone gri, de a inspira membrii echipei în a forma viitori lideri, de a genera o cultură de învățare continuă și un mediu transparent și competitiv.
3. Care vor fi principalele provocări pentru liderul anului 2030?
Diversitatea, viteza de reacție și sustenabilitatea. Viitorul ne va pune față în față cu un mix de generații și culturi, cu soluții tehnice revoluționare și cu schimbări climatice din ce în ce mai importante. Toate aceste aspecte vor influența orice produs, serviciu sau proces implementat.
4. Dar principalele oportunități pe care le veți avea ca lideri cu avansul tehnologiei?
Cu siguranță inovația va fi una din principalele oportunități. Într-o lume în continuă schimbare cu o viteză amețitoare, accesul la tehnologie ajută la o mai bună înțelegere a nevoilor clienților și a preferințelor acestora, conducând ulterior la produse, opțiuni sau soluții personalizate, pentru o experiență a clientului superioară.
5. Cum vă imaginați că va arăta săptămâna de lucru în 2030 și agenda unui lider din viitor?
Pandemia ne-a arătat că modul de lucru, de organizare și de colaborare cu clienți interni sau externi se poate schimba „peste noapte”. Și cred că viitorul va continua să ne surprindă în această privință. De la modul de lucru hibrid, la săptămâna de lucru de 4 zile lucrătoare, la program flexibil, adaptat fiecărui angajat, cu focus pe deadline-uri, nu neapărat asupra numărului de ore lucrate, la munca fără frontiere, cred că orice este posibil.
6. Cum credeți că se va desfășura un interviu de angajare în 2030 și ce calități veți aprecia cel mai mult la un viitor coleg?
Alegerea unui candidat potrivit pentru o anumită poziție se va baza din ce în ce mai mult pe potențialul și aptitudinile acestuia și mai puțin pe experiență. Pentru echipa pe care o coordonez, la un viitor coleg aș aprecia creativitatea și curajul de a pune în aplicare idei noi, “out of the box”, precum și dorința de dezvoltare continuă și autodepășire.
Ana Maria Ciortan, director adjunct, Direcția Banking Persoane Fizice ALPHA BANK ROMANIA
40 de ani.
Active (2022): 4,3 mld. euro
Profit net 2022: 33 mil. euro
Număr de angajați 2022: 1.910
BUSINESS Magazin a lansat de curând anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, EDIȚIA 2023, unde vorbim cu cea mai nouă generație de tineri manageri și antreprenori cu vârsta de până în 40 de ani despre schimbările cu care se confruntă sub influența tot mai mare a AI. Ne-am propus ca în cadrul ediției de anul acesta a catalogului să analizăm modul în care cei mai tineri manageri și antreprenori vor reuși să conducă organizațiie din România către un viitor în care inovația, eficiența, sustenabilitatea, dar și emoțiile umane vor defini noua lume a afacerilor. Ana Maria Ciortan, director adjunct, Direcția Banking Persoane Fizice la Alpha Bank România, este unul dintre managerii al căror profil va apărea în cadrul acestui proiect.