America Latină, amenințată de cancer
America Latină se va confrunta cu un număr extrem de mare de îmbolnăviri de cancer, dacă guvernele nu acționează rapid în vederea ameliorării sistemelor de sănătate și îngrijirii săracilor, avertizează cercetători într-un raport publicat în ediția de vineri a revistei The Lancet Oncology.
Raportul, lansat în cadrul conferinței Grupului latino-american de Cooperare în Oncologie (LACOG), la Sao Paulo, anunță că în regiune se înregistrează 13 decese la 22 de cazuri de cancer, în comparație cu 13 decese la 37 de cazuri în Statele Unite și 13 decese la 30 de cazuri în Europa.
Motivul principal este un diagnostic prea tardiv, potrivit autorilor studiului.
“Cercetătorii apreciază că, până în 2030, 1,7 milioane de cazuri de cancer vor fi diagnosticate în America Latină și Caraibi și că se vor înregistra peste un milion de decese cauzate de cancer anual”, subliniază raportul.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro