AMENDĂ ridicolă data de ANSVSA producătorului de gheață care folosea apă nepotabilă,
Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București au interzis miercuri activitatea unei unități care producea gheață alimentară și au aplicat o sancțiune contravențională de 2.000 de lei, pentru condiții de igienă necorespunzătoare.
Acțiunea a fost întreprinsă de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în urma unei adrese primite din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în care se solicită verificarea condițiilor de igienă din unitatea respectivă.
„Până la primirea notificării oficiale din partea ANPC (conform procedurii), prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje, ANSVSA a decis demararea unor controale la nivel național, având ca tematică verificarea condițiilor igienă în unitățile care produc gheață alimentară și în depozitele de gheață. Odată cu primirea notificării în care se menționează elemente concrete, se va decide extinderea acestei tematici de control la magazine alimentare, dar și la unități de alimentație publică în care este folosită gheața alimentară (baruri, restaurante etc.)”, precizează ANSVSA.
În perioada 7-11 mai, comisarii ANPC au efectuat un control în ceea ce privește respectarea prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor, la operatorii economici care produc în unități proprii gheață alimentară, atât pe raza municipiului București, cât și la operatorii economici din județele Giurgiu și Constanța. În urma acestei acțiuni au fost oprite temporar de la comercializare 1.800 kg de cuburi de gheață aflate în depozitele a doi producători, precum și o cantitate de 5.372 de pungi pentru cuburi de gheață de 1 sau 2 kg aflate la comercializare în marile magazine.
Cititi mai multe pe www.medaifax.ro