Home Actualitate „Ambalajul nu este un detaliu. Este prim...
Actualitate

„Ambalajul nu este un detaliu. Este primul contact cu brandul.” – Povestea ReviBOX, businessul care ambalează premium cadourile corporate din România

„Ideea ReviBOX a venit natural din experiența acumulată în zona cadourilor corporate alături de Revino Gourmet. Lucrând direct cu companii, agenții și branduri, am ajuns să cunoaștem foarte bine materialele de calitate… ambalajul s-a dovedit a fi un element-cheie al…

„Ambalajul nu este un detaliu. Este primul contact cu brandul.” – Povestea ReviBOX, businessul care ambalează premium cadourile corporate din România
„Ambalajul nu este un detaliu. Este primul contact cu brandul.” – Povestea ReviBOX, businessul care ambalează premium cadourile corporate din România · Foto: Business Magazin

„Ideea ReviBOX a venit natural din experiența acumulată în zona cadourilor corporate alături de Revino Gourmet. Lucrând direct cu companii, agenții și branduri, am ajuns să cunoaștem foarte bine materialele de calitate… ambalajul s-a dovedit a fi un element-cheie al percepției de brand”, spune Alina Iancu, referindu-se la cel mai nou pariu de business al său. 

După câțiva ani în care a lucrat direct cu companii, agenții și branduri prin Revino Gourmet, antreprenoarea a observat că ambalajul contează enorm în percepția unui cadou corporate, mai ales când vorbim despre produse premium.

În plus, experiența ei din lumea vinului și organizarea de evenimente a contat decisiv. Piața băuturilor premium și a produselor fragile are nevoie de soluții sigure, elegante și eficiente. „Am înțeles foarte bine nevoile de ambalare din segmentul băuturilor și produselor fragile, cu accent pe vinuri”, explică Alina.

ReviBOX a fost construit ca un business online, cu stocuri disponibile, livrare rapidă și soluții premium „testate și validate în timp”.

100.000 de euro investiție și o strategie bazată pe recurență

Investiția inițială în noul segment de business a fost de aproximativ 100.000 de euro, direcționată în stocuri, dezvoltarea platformei, logistică și extinderea capacității de personalizare: folio, gravură laser, panglici personalizate.

„Estimăm recuperarea investiției inițiale la finalul anului 2026”, spune fondatoarea, explicând că avantajul major al businessului este comanda corporate recurentă și sezonalitatea puternică, pe care compania o înțelege deja foarte bine.

Ce face ReviBOX diferit?

Alina răspunde că diferența majoră ține de experiența din zona cadourilor corporate și a vinului. Echipa nu oferă doar cutii, ci know-how și soluții integrate. „ReviBOX se diferențiază prin faptul că vine cu expertiză reală din zona cadourilor corporate și a vinului, nu doar cu produse. Livrăm soluții complete”, subliniază ea. Asta înseamnă: cutii premium, materiale de protecție, ambalaje de transport și depozitare, personalizare prin folio, gravură laser, panglici branduite. Totul este disponibil rapid, din stoc. Cererea a crescut în special din partea companiilor și agențiilor de media și marketing, interesate de soluții premium, personalizabile, cu livrare rapidă. „Clientul ReviBOX este preponderent corporate, bugetele sunt medii spre mari, însă comenzile sunt sezoniere, cu accent pe final de an, dar există și cerere recurtentă”, spune Alina. Totodată, există cerere constantă, datorită campaniilor de comunicare și lansărilor de produs pe tot parcursul anului.

Nu este o surpriză: perioada sărbătorilor de iarnă rămâne decisivă, generând cea mai mare parte din cifra de afaceri. Dar compania a reușit să își echilibreze activitatea și în restul anului. „Sezonalitatea este puternică, însă experiența acumulată ne permite să dezvoltăm proiecte și în afara sezonului”, spune fondatoarea. Cele mai profitabile sunt comenzile corporate mari, în special pentru cutii premium personalizate și materiale de protecție. Un avantaj clar al ReviBOX este poziționarea pe segmentul vinului. „Pungile cadou pentru vinuri sunt la mare cerere”, spune Alina.

Marje între 50% și 100% – dar profitabilitatea stă în eficiență

Businessul de ambalaje premium poate fi profitabil, dar depinde de managementul stocurilor și de operațiuni bine puse la punct. „Marjele variază între 50–100%… Profitabilitatea a venit prin eficiență operațională, rotația stocurilor și capacitatea de a livra rapid soluții complete”, afirmă fondatoarea. Produsele sunt produse în principal în UE (Italia, Polonia, Olanda), dar echipa plănuiește diversificări inclusiv extra-UE.

Ce urmează?

Planurile Alinei Iancu includ consolidarea poziției pe segmentul premium, noi game de produse, extinderea personalizării, colaborări pentru cutii personalizate pe dimensiuni. „Toate dezvoltările vor rămâne în zona premium, cu accent pe calitate, sustenabilitate și eficiență”, subliniază Alina. Ea este convinsă că modelul are viitor. „Se bazează pe experiență reală, investiții continue și soluții premium, personalizate și complete”, spune ea, adăugând că există și un avantaj datorită complementarității cu Revino Gourmet, care aduce rulaj și în afara sezonului clasic.

Și, pentru final – de an și de articol – o recomandare gourmet:

Pentru Revelion, răspunsul e clar: „vin spumant metoda clasică, alături de o brânză cu mucegai nobil”.


 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună