Home Actualitate Alpha Bank amână fuziunea cu Eurobank
Actualitate

Alpha Bank amână fuziunea cu Eurobank

Alpha Bank, a treia bancă din Grecia, a anunțat că va convoca adunarea generală a acționarilor pentru a obține o nouă aprobare pentru fuziunea cu EFG Eurobank Ergasias, după ce se vor clarifica termenii acordului de restructurare a datoriei statului elen.

Alpha Bank amână fuziunea cu Eurobank
Alpha Bank amână fuziunea cu Eurobank · Foto: Business Magazin

Creditorii privați ai Greciei, între care băncile grecești, germane și franceze ocupă locuri de frunte, negociază sub egida autorităților din zona euro o reducere a poverii datoriei elene cu circa 100 de miliarde de euro, în virtutea căreia băncile urmează să-și asume o pierdere de cel puțin 50% din valoarea nominală a obligațiunilor grecești din portofoliu.

Negocierile pentru așa-numitul PSI (acordul de implicare a creditorilor privați) sunt în derulare, iar o sursă citată de AP a relatat luni că acordul final ar putea viza mărirea pierderii creditorilor privați la 70% din valoarea obligațiunilor.

Alpha Bank “intenționează să aștepte finalizarea termenilor PSI, al căror impact este așteptat să fie diferit pentru părțile implicate în fuziune (Alpha și Eurobank), iar apoi să convoace adunarea acționarilor, astfel încât aceasta să fie corect informată în vederea deciziei ulterioare”, a comunicat grupul elen într-o declarație remisă bursei din Atena și citată de Dow Jones.

Băncile grecești ar urma să-și asume pierderi de circa 17 miliarde de euro din totalul de 100 de miliarde. Alpha Bank deține obligațiuni guvernamentale elene în valoare de 3,5 miliarde de euro, în timp ce Eurobank deține circa 7 miliarde.

Restructurarea datoriei elene cu implicarea creditorilor privați este o precondiție pentru ca Grecia să primească noul pachet de susținere financiară din partea zonei euro, estimat la 130 de miliarde de euro.

Conform termenilor acordului de fuziune anunțați în august, acționarii Eurobank ar urma să primească cinci acțiuni noi Alpha Bank pentru fiecare șapte acțiuni ale lor. La acea vreme, pierderea care ar fi trebuit să fie asumată de băncile deținătoare de obligațiuni elene era mult mai mică, de 21% din valoarea nominală.

Tranzacționarea acțiunilor Alpha Bank și EFG Eurobank a fost oprită luni la bursa din Atena.

Anunțul Alpha Bank intervine la câteva zile după ce autoritatea elenă pentru concurență și-a dat acordul pentru fuziune.

Fuziunea Alpha cu Eurobank ar crea una dintre cele mai mari bănci din zona euro, cu o rețea de peste 1.300 de sucursale în opt țări și poziție în top 3 al pieței în Bulgaria, România, Cipru și Serbia. Noul grup ar deveni cel mai mare din Grecia, cu poziții de top în toate segmentele activității bancare din această țară. Acționarii principali, care au aprobat în august 2011 fuziunea, vor fi familia Costopoulos (Alpha), familia Latsis (Eurobank) și fondul de investiții Paramount Services Holding Ltd. din Qatar (acționar minoritar al Alpha).

În România, fuziunea corespunzătoare între Alpha Bank România și Bancpost va crea a treia bancă din sistem după valoarea activelor (peste 7 miliarde de euro) și o cotă de piață de peste 9%.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună