Allview lansează tableta AllDro 3 Speed Duo HD
Producătorul autohton de electronice Allview anunță lansarea tabletei de buget AllDro 3 Speed Duo HD, recomandată persoanelor care doresc un dispozitiv performant și mobil, cu o memorie internă de mare capacitate. Terminalul este dotat un procesor Dual Core Cortex-A9 de 1,5 GHz, rulează Android 4.1 Jelly Bean și dispune de funcția Bluetooth și o memorie internă de 16 GB.
Tableta este adresată tuturor persoanelor care își doresc un dispozitiv cu un display generos de 9,7 inci, la un preț accesibil. Terminalul oferă utilizatorilor posibilitatea de a stoca o mulțime de documente și fișiere foto-video, precum și o multitudine de aplicații și jocuri 3D.
Mulțumită memoriei Ram de 1 GB precum și procesorului Dual Core Cortex-A9, dispozitivul asigură fluența necesară derulării programelor și proceselor interne. Tehnologia Bluetooth, permite conectarea terminalului cu diferite dispozitive precum imprimantă, tastatură sau boxe și asigură transferul rapid de fișiere.
Cu ajutorul unui cablu OTG și al unui modem 3G, utilizatorii au posibilitatea de a se conecta la Internet oriunde și oricând. în plus, gadget-ul dispune de conexiuni variate, precum microUSB, mufa jack de 3,5 mm și mini HDMI.
Tableta Allview AllDro 3 Speed DUO HD va fi disponibilă în magazine la prețul de 799 lei.