Alina Mavrodin: Liderul ideal este cel care te motivează să îți atingi potențialul, inspiră încredere, creează o cultură, concentrându-se pe oameni și încurajează permanent spiritul de echipă
Pentru mine, jobul ideal este... acela care oferă un mediu în care motivația și entuziasmul pot fi transformate concret în contribuții pozitive, precum și locul în care poți dărui cu inima deschisă energie, prietenie, inspirație și motivație. Cel mai mult…
Pentru mine, jobul ideal este… acela care oferă un mediu în care motivația și entuziasmul pot fi transformate concret în contribuții pozitive, precum și locul în care poți dărui cu inima deschisă energie, prietenie, inspirație și motivație.
Cel mai mult mă inspiră… bunătatea oamenilor, simplitatea și modestia care transced și reușesc să îi atingă și pe cei din jur.
Prefer să lucrez… individual, mai ales atunci când este vorba de strategii, dar întotdeauna revin către echipă, acolo unde ideile sunt împărtășite, discutate, dezbătute și transformate în final într-un „minimum viable product”, care apoi prinde viață în operațional.
Obiectivul meu principal în rolul actual este… optimizarea și digitalizarea proceselor într-un mod cât mai agil și optim din perspectiva resurselor, în toate ariile de activitate, într-un timp cât mai scurt.
Lucrul de care sunt cel mai mândră este… fără îndoială, familia mea. Mai presus de toate, fiica mea îmi oferă cele mai multe motive de bucurie și mândrie.
Liderul ideal este… cel care te motivează să îți atingi potențialul, inspiră încredere, creează o cultură, concentrându-se pe oameni și încurajează permanent spiritul de echipă pentru atingerea unui țel comun.
Calitatea principală pe care o caut la un coleg este… calitatea. Nu mă refer doar la oameni foarte bine pregătiți din punct de vedere profesional, ci la angajați care înțeleg foarte bine businessul și sunt dispuși să ofere mai mult decât o listă de atribuții, concentrându-se pe obținerea rezultatelor.
O mare parte din timpul meu liber o aloc… familiei.
Vârstă: 40 de ani
Funcție: director operațiuni, România și Regiunea SEE
Companie: Synevo România
Venituri (Divizia de Diagnostic a grupului Medicover în România, reprezentat prin Synevo România, 2020): ~63,4 mil. euro
Numărul colegilor din echipa sa: 9 (6 cu raportare directă)
Experiență: A absolvit Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Academiei de Studii Economice București, a urmat cursurile Masteratului de Contabilitate Internațională și, ulterior, cursurile programului de Leadership Development din cadrul Roffey Park Institute, obținând certificatul postuniversitar în leadership și management, validat de Universitatea din Sussex, Marea Britanie. În 2006 s-a alăturat echipei Synevo România. În cei peste 14 ani în companie a fost implicată în diverse proiecte financiare, comerciale și operaționale. De asemenea, a activat în domeniul auditului intern și cel de conformitate.
Domeniile actuale de concentrare: îmbunătățirea sistemelor și proceselor de management operațional.