Alfa Romeo pregătește o ofensivă de noi modele, pentru relansarea companiei
Alfa Romeo dezvoltă trei noi modele, un sedan de dimensiuni medii care să concureze BMW seria 5, un SUV care să rivalizeze Audi A5 și un sedan mare, de referință, considerate esențiale pentru relansarea diviziei de automobile sport a Fiat Chrysler Automobiles, relatează Automotive News.
Cele trei modele fac parte dintr-un val de opt noi automobile Alfa Romeo anunțat în luna mai în cadrul unui plan de investiții de 5 miliarde de euro și al cărui obiectiv este creșterea vânzărilor de la 74.000 de unități în 2013 la 400.000 de unități în 2018.
Reprezentanții Alfa Romeo și cei ai Fiat Chrysler Automobiles au refuzat să furnizeze detalii legate de viitoarele modele. În luna mai, directorul general al Alfa Romeo, Harald Wester, a declarat că brandul va trece la configurații cu tracțiune pe spate și 4X4, de la tracțiunea pe față.
Potrivit unor surse apropiate situației, sedanul de dimensiuni medii, cu nume de cod Project 952, va fi primul dintre noile modele ale Alfa Romeo și va concura automobile precum Audi A6 sau BMW serie 5. Automobilul urmează să debuteze în showroom-urile europene la jumătatea anului 2016 și pe piața americană la sfârșitul acelui an.
Automobilul va fi succesorul modelului 159, care a fost scos din producție în 2011. Producătorul auto italian va folosi în premieră la acest sedan o nouă gamă de motoare pe benzină cu injecție directă. De asemenea, vor fi disponibile și versiuni cu motoare diesel.
SUV-ul de dimensiuni medii care va rivaliza Audi Q5 va debuta în a doua jumătate a anului 2016 și va beneficia de aceeași gamă de motoare ca sedanul Project 952.
Sedanul mare va fi modelul de referință al Alfa Romeo, va concura Audi A8 și BMW serie 7 și va fi o versiune mare a sedanului numit deocamdată Project 952. Automobilul mare va fi dotat cu versiuni puternice ale noii gamei de motoare, dar nu este în plan folosirea unui motor V8.
În afară de aceste trei modele, Alfa Romeo mai are în plan alte automobile, precum 4C Spider și un model decapotabil cu două locuri, care va fi o versiune mai scurtă a platformei sedanului mediu și care va fi comercializat sub sigla Fiat. Între noile vehicule aflate în plan se mai află și un SUV mare, destinat în special piețelor din Statele Unite și China. Cel mai probabil, modelul va fi înrudit cu Maserati Levante, care va intra în fabricație spre sfârșitul anului viitor, la fabrica Mirafiori din Torino a Fiat.
În prezent, Alfa Romeo comercializează numai trei modele în Europa, compactul Giulietta, subcompactul MiTo și automobilul sport 4C.
În primele șapte luni, vânzările brandului în Europa au scăzut la 37,695 de automobile, de la 41.793 de unități în urmă cu un an, potrivit datelor JATO Dynamics.
Prin introducerea noilor modele, Alfa se va extinde pentru a deveni un brand global, cu obiectivul de a concura BMW, Audi și Mercdes-Benz.
Fiat anticipează că Statele Unite vor juca un rol important în extinderea Alfa Romeo. Planul de afaceri al companiei anticipează că vânzările anuale în America de Nord vor crește de la zero în 2013 la 150.000 de unități în 2018.