Home Afaceri Alexandrion Grup: vanzari de 59 mil. eur...
Afaceri

Alexandrion Grup: vanzari de 59 mil. euro la noua luni

Producatorul de bauturi alcoolice a inregistrat, in primele noua luni ale anului in curs, vanzari brute de 59 de milioane de euro, cu 32% mai mari fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Potrivit reprezentantilor companiei, cresterea vanzarilor s-a datorat in special marcilor Alexandrion, Cava d’Oro, Brancoveanu si Kreskova. Astfel, coniacul Cava d’Oro, cu aproape noua milioane de sticle vandute pana in luna septembie a acestui an, a inregistrat o crestere a vanzarilor pe unitati cu 72% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

In primele noua luni ale lui 2008, compania a investit aproximativ cinci milioane de euro in dezvoltare si in produse noi. In plus, reprezentantii Alexandrion au declarat recent intentia de investi intr-o noua fabrica la Ploiesti, unitate ce va deveni operationala la sfarsitul lui martie 2009.

Alexandrion Grup opereaza in prezent cinci unitati de productie si imbuteliere in Romania. Anul trecut, compania a avut vanzari brute de 65 de milioane de euro. Pe piata bauturilor distilate, principalii competitori ai grupului Alexandrion sunt Scandic Distilleries, Marex, Heinrig si Prodal ’94.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună