Alessio Menagazzo, CEO, PPC România: „Dacă vrei să creezi creștere și inovație, trebuie să oferi oamenilor siguranța de a învăța din greșeli”
Profilul lui Alessio Menegazzo a apărut în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAȚI CEO DIN ROMÂNIA, ca urmare a voturilor primite de la reprezentanții mediului românesc de afaceri și a ocupat locul 86. Alessio Menegazzo este CEO & country manager al…
Profilul lui Alessio Menegazzo a apărut în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAȚI CEO DIN ROMÂNIA, ca urmare a voturilor primite de la reprezentanții mediului românesc de afaceri și a ocupat locul 86.
Alessio Menegazzo este CEO & country manager al companiilor PPC în România. El face parte din echipa Enel România din 2009, și anterior acestei poziții a ocupat funcția de director pentru sustenabilitate și afaceri instituționale. În plus, este membru în consiliul de administrație al Asociației Companiilor de Utilități din Energie și membru al Institutului Aspen România. Este, de asemenea, implicat în diverse ONG-uri din țară.
A absolvit Universitatea din Genova, cu o diplomă în Științe Internaționale și Diplomatice, cu specializare în țările în curs de dezvoltare. Îi place să-și petreacă timpul liber cu câinele său, practicând jiu-jitsu brazilian și gătind.
El spune:
„Dacă vrei să creezi creștere și inovație, trebuie să oferi oamenilor siguranța de a învăța din greșeli. În echipa noastră, greșelile sunt privite ca lecții și ca oportunități de creștere.Cred că efervescența (din România – n.red.) este un avantaj esențial, la fel și capacitatea de inovare. România are acest avantaj extraordinar de a fi mereu o surpriză, de a oferi spațiu de învățare continuă.”