Alegeri, război și o nouă ordine mondială: România și Polonia pe drumul de la comunism la realitatea anului 2025

România și Polonia, cele mai mari țări membre ale UE din Europa Centrală și de Est, au avut întotdeauna o conexiune specială, venită din experiențele împărtășite de-a lungul unei istorii deloc ușoare. După căderea comunismului, Polonia a fost modelul de dezvoltare și schimbare la care multe țări din regiune s-au uitat cu invidie. Inclusiv România. Conflictul din Ucraina și, mai nou, alegerile prezidențiale apropiate din cele două țări, au readus în prim plan rolul lor în regiune și nevoia de colaborare într-o lume din ce în ce mai complexă și complicată. 

Cum arată România și Polonia când se privesc în oglindă? Chiar dacă au împărțit experiențe relativ similare în trecut, în cel de-al Doilea Război Mondial și apoi sub regimul comunist, după 1990 traseele lor s-au separat și au avut propriile provocări și reușite. PIB-ul ambelor țări a crescut constant, mai ales după anul 2000, susținut de integrarea în Uniunea Europeană și reformele economice. În 1990, Polonia avea un PIB de 64 miliarde de dolari, iar România de 38 miliarde dolari, conform datelor Băncii Mondiale, dar calculată ca PIB per capita diferența dintre cele două țări era extrem de mică: 1730 dolari vs 1648 dolari/capita.  

Traseul urmat ulterior de cele două țări a fost însă destul de diferit. În 2024, Polonia ajunsese la un PIB de 924 miliarde dolari (845 mld. euro), cu un plus de aproape 3% față de 2023, iar România la 388 miliarde dolari (350 mld. euro), după un avans de 0,9%. În ceea ce privește puterea de cumpărare, cele două țări se află cam pe la același nivel, estimările preliminare publicate de Eurostat pentru anul 2024, indicând pentru ambele o pondere de 79% din media UE.

Dar, în termeni nominali, conform Băncii Mondiale, Polonia avea anul trecut un PIB per capita de 24.450 de dolari, iar România de 20.488 dolari. „România a avansat în dezvoltarea economică și convergența cu UE, dar are nevoie de o creștere mai incluzivă și sustenabilă. Obstacolele în calea creșterii includ: disparități regionale; slăbiciuni instituționale; lipsa forței de muncă calificate; scăderea populației apte de muncă; vulnerabilități la pericole naturale și schimbări climatice. Măsurile fiscale prociclice au alimentat consumul, conducând la deficite gemene constant ridicate. Principala provocare pe termen scurt este echilibrarea presiunilor fiscale și comerciale, în timp ce se abordează problemele persistente de incluziune socială”, se arată într-o evaluare a Băncii Mondiale.

Despre Polonia, BM susține că „economia a demonstrat reziliență datorită unei structuri economice bine diversificate, integrată în lanțurile valorice regionale, stabilității macroeconomice, unui sector financiar solid, piețelor interne ale muncii puternice și programelor sociale generoase, combinate cu măsuri de protecție reactive. Pe termen mediu, succesul economic continuu depinde de tranzițiile tehnologice. Un model de creștere bazat pe inovație, valorificând punctele forte ale Poloniei în lanțuri valorice ecologice și capabilități de producție avansate, va necesita adâncirea pieței financiare. Îmbătrânirea rapidă a populației rămâne o provocare semnificativă pentru creștere, incluziune și sustenabilitatea fiscală. Transformarea tehnologică, în special inteligența artificială (IA), creează oportunități de salt în dezvoltare, dar necesită planificare adecvată”.

Despre drumuri și alte rețele. Atât Polonia, cât și România au beneficiat după aderarea la UE, care avut loc la distanță de trei ani una de cealaltă (2004 vs 2007), de accesul la fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii de transport și de energie, însă Polonia a avut un avans inițial mai mare. Pe zona rutieră, Polonia dispune de o rețea mai extinsă de autostrăzi și drumuri expres, cu o lungime totală de peste 5.200 km în 2025, față de 1.275 km în România, care a pierdut din păcate mulți ani fără proiecte majore în acest domeniu.

Prin Programul Național de Construcție a Drumurilor până în 2033, Polonia are un buget total de investiții de aproximativ 63 miliarde euro în infrastructura rutieră, vrând să adauge
2.500 km de autostrăzi și drumuri expres. Între 2020 și 2025, Polonia a investit circa 70 miliarde euro în dezvoltarea infrastructurii rutiere, extinzând rețeaua de autostrăzi și drumuri express cu circa 900 km. În 2020, România avea 920 de km de autostradă, conform INS, ceea ce înseamnă că a adăugat în ultimii 5 ani circa 300 km.

O altă zonă în care cele două țări au avut strategii complet diferite este cea de energie. Astfel, în timp ce Polonia a rămas dependentă de cărbune (care acoperă peste 70% din producția de electricitate), România are în prezent un mix mai divers, în care zona hidro acoperă circa 30-35% din producție, sursele de cărbuni/gaze circa 30%, centrala nucleară de la Cernavodă 18-19%, iar restul provine din regenerabile. În ceea ce privește digitalizarea, ambele țări au cunoscut o adopție rapidă a internetului, cu rate de penetrare de până la 90% din populație, atât România, cât și Polonia vizând folosirea cât mai extinsă a serviciilor online în administrația publică, un sector în care țara noastră mai are însă de lucru.

În ansamblu, infrastructura Poloniei este mai dezvoltată ca extindere și densitate (viteză medie pe autostradă este mai mare, rețea feroviară mai modernizată), dar România a recuperat teren în ultimii ani, când proiectele în acest domeniu au fost accelerate.

Piața muncii, o oglindă a economiei. Evoluția pieței muncii este un alt indicator al parcursului destul de diferit pe care l-au avut cele două țări după ieșirea din comunism. În anii ’90, atât Polonia, cât și România au fost lovite de majorarea bruscă a șomajului ca urmare a tranziției economice, marcată de falimente și privatizări eșuate.

În Polonia, șomajul a crescut de la 6% în 1990 la peste 20% în 2002, pentru ca apoi să scadă treptat, ajungând la 2,7% în 2024, unul dintre cele mai mici procente din UE. În același interval, România s-a confruntat cu variații mai mici, cu un vârf de 10-12% în a doua jumătate a anilor ’90 și o tendință de scădere ulterior, oprită însă temporar de criza financiară din 2008-2009. În 2024, România a avut un șomaj de 5,4%. Pe cifre, Polonia a trebuit să facă față unor șocuri mai mari, în anii de tranziție și de criză, urmați de o convergență spre gradul de ocupare ridicat de care se bucură în prezent, pe când România a pornit de la un nivel inițial relativ scăzut și a oscilat mai puțin dramatic, menținând un șomaj moderat.  Această diferență reflectă și segmentarea deloc asemănătoare a celor două piețe: Polonia a realizat reforme rapide în anii ’90, accelerând modernizarea industriei, în timp ce România a pierdut mult pe această zonă, profitând însă statistic de un sector agricol mai mare, unde șomajul este diminuat în mod natural. 

Industria a rămas o componentă cheie a celor două economii, deși rolul ei s-a schimbat după 1990. Ambele țări s-au confruntat cu declinul industriei grele, dar Polonia a reușit să atragă rapid investiții masive pentru modernizarea unor fabrici și dezvoltarea altora, așa că, în prezent, deși ponderea industriei în PIB (inclusiv construcții) este apropiată (28–35%), valoarea adăugată/angajat este mai mare în Polonia. Acest lucru se reflectă și în structura pieței muncii: în România aproape un sfert dintre angajați lucrează în agricultură, sector care generează doar 3% din PIB, și circa 35% în industrie și construcții, în timp ce în Polonia doar 9% lucrează în agricultură și o pondere mult mai mare în industrie. În ansamblu, industria poloneză a devenit pilonul unei economii orientate spre export, pe când România a rămas mai dependentă de resurse și de cheltuielile interne. În general, scăderea ponderii agriculturii în PIB subliniază trecerea ambelor economii spre sectoare cu valoare adăugată mai mare, dar România rămâne totuși mai orientată spre mediul rutal decât Polonia.

Un subiect sensibil pentru români: merele poloneze

Polonia este liderul UE la producția de mere, cu circa 4 milioane de tone recoltate în 2023 și circa 3 milioane tone în 2024. Acest volum reprezintă circa 30% din producția totală a UE și locul patru la nivel global (în 2022), după China, Turcia și SUA).

Conform statisticilor europene, România a avut 531.000 tone de mere în 2023 și 451.000 tone în 2024, respectiv 4-5% din totalul UE.

Cine dă banii? Pentru ambele țări, investițiile străine directe au fost cruciale pentru modernizare, Polonia luând însă partea leului, mai ales după aderarea la UE în 2004. Mare parte din fondurile atrase au mers spre industria auto, electro-IT și sectorul de servicii, Banca Mondială precizând că Polonia avea în 2023 un stoc de investiții străine directe de 335 miliarde dolari, iar România de 140 miliarde dolari. Anul trecut, Polonia a atras circa 12 miliarde dolari, reprezentând 1,3% din PIB, iar România
6,7 miliarde dolari, adică 2,5% din PIB.

Totuși, deși a înregistrat o scădere a intrărilor nete de ISD în 2024, Polonia rămâne un lider regional în atragerea investițiilor străine, beneficiind de un mediu de afaceri stabil, infrastructură dezvoltată și politici favorabile investitorilor. La rândul ei, România a înregistrat o creștere a ponderii ISD în PIB, rămânând pe radarul investitorilor, în ciuda unei încetiniri economice generale și a unui mediu economic și politic dificil. 

În concluzie, Polonia și România au parcurs împreună un traseu de modernizare susținută în ultimele trei decenii, cu propriile urcări și coborâri, influențate de politică, poziția geografică, istorie și cultură. Deși au împărțit povești similare în perioada comunistă, Polonia a pornit totuși pe drumul modernizării de pe un loc mai bun, cu un PIB mai mare și o industrie mai eficientă. Politicile economice mai coerente din anii ’90 și fluxul de investiții străine au dat un impuls suplimentar pieței poloneze, dar România a recuperat mult în ultimii ani, reducând diferențele pe indicatori precum creșterea PIB, puterea de cumpărare, gradul de ocupare și accesul la tehnologie. Polonia rămâne un lider regional la valoarea PIB, dezvoltarea infrastructurii și investiții, dar România a dovedit că se poate replia rapid după crize și că poate miza în continuare pe sectoarele legate de tehnologie și forța de muncă de calitate.   

Deși au împărțit povești similare în perioada comunistă, Polonia a pornit totuși pe drumul modernizării de pe un loc mai bun, cu un PIB mai mare și o industrie mai eficientă.