ALEGERI PREZIDENȚIALE. Prezența la vot până la ora 19, ușor inferioară celei din 2009
Biroul Electoral Central anunță că prezența la vot la nivel național a fost până la ora 19 de 48,89%, mai mică decât cea înregistrată până la aceeași oră la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2009 (49,97%).
În mediul urban, prezența a fost de 47,68%, mai mare decât cea de la primul tur al alegerilor din 2009 (47,21%).
În mediul rural, prezența a fost de 50,54%, mai mică decât în 2009 (53,77%)
Cea mai mare prezență se înregistra în județele Ilfov – 59,13%, Olt – 55,21%, Sibiu – 54,68%, Teleorman – 54,38%. Cea mai scăzută prezență se înregistra în Covasna – 40,01%, Satu Mare – 40,18%, Maramureș – 40,89%. Harghita – 41,24%.
Prezența la vot în Capitală la ora 19 a fost de 48,93%. În sectorul 1 prezența la vot a fost de 54,45%, în sectorul 2 – 49,95%, în sectorul 3 – 44,96%, în sectorul 4 – 48,59%, în sectorul 5 – 45,81% și în sectorul 6 – 51,89%.
La primul tur al alegerilor prezidențiale din 2009, prezența la vot în Capitală, la ora 19, era de 45,06%.
Biroul Electoral Central va difuza, pe parcursul zilei de duminică, următoarele date despre prezența la vot la alegerile prezidențiale la orele 22,30.
Numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente pentru alegerile prezidențiale de duminică, 2 noiembrie este de 18.284.326, potrivit datelor comunicate sâmbătă de către Autoritatea Electorală Permanentă.
Pentru alegerile prezidențiale din 22 noiembrie – 6 decembrie 2009, numărul alegătorilor înscriși în listele electorale a fost de 18.293.277.