Home Actualitate ALEGERI PREZIDENȚIALE. Președintele Băse...
Actualitate

ALEGERI PREZIDENȚIALE. Președintele Băsescu cere prelungirea programului de votare

Președintele Traian Băsescu "a observat posibile dificultăți în a asigura dreptul de a vota tuturor românilor din diasporă", se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

ALEGERI PREZIDENȚIALE. Președintele Băsescu cere prelungirea programului de votare
ALEGERI PREZIDENȚIALE. Președintele Băsescu cere prelungirea programului de votare · Foto: Business Magazin

“În aceste condiții, președintele solicită Guvernului României o întrunire de îndată în care să emită o ordonanță de urgență care să prelungească programul de votare până la ora 24.00. Intervenția domnului președinte Traian Băsescu vine ca urmare a mesajelor și semnalelor primite din străinătate, potrivit cărora mulți cetățeni români care stau de câteva ore la coadă estimează că nu vor putea vota”, se arată în comunicat.

Zeci de mii de români stau la cozi la secțiile de votare din Europa, unii dintre ei așteptând de câteva ore. Aproape 115.000 de români din diaspora au votat până la ora 13.00 la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, conform BEC, de aproape trei ori mai mult față de scrutinul din 2 noiembrie.

ACL a cerut BEC, în cursul zilei de duminică, autorizarea prelungirii timpului de votare după ora 21 la secțiile din străinătate unde vor fi cetățeni care nu-și pot exercita dreptul de vot, însă aceeași temere de o contestare ulterioară a validității alegerilor pe motivul încălcării programului de vot specificat în lege face improbabil un răspuns favorabil față de această solicitare.

Ulterior, ACL a cerut guvernului emiterea unei ordonanțe de urgență prin care să fie prelungit programul de votare la secțiile din țară și din străinătate, folosind un precedent din 2012 de la referendum. Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Vrânceanu-Firea, a replicat că Guvernul nu poate emite o astfel de ordonanță, întrucât Legea 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe nu include și abilitarea de către Parlament a Guvernului să emită ordonanțe în domeniul electoral.

Purtătorul de cuvânt al BES, Andra Monica Asănică, a declarat pentru MEDIAFAX că au fost primite de la mai multe asociații cereri pentru prelungirea perioadei de votare, dar judecătoarea a explicat că nu se poate, întrucât Legea 370/2004 pentru alegerea președintelui României  este clară și nu lasă loc de excepții.

Singura cale legală prin care poate fi prelungit ad-hoc programul de votare este ca înainte de ora 21 să le fie permis accesul în secțiile de votare mai multor cetățeni, în așa fel încât ei să poată vota și după ora 21. Legea 370/2004 pentru alegerea președintelui României prevede la art. 46: (1) La ora 21,00 președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea sălii unde se votează. (2) Alegătorii care la ora 21,00 se află în sala unde se votează pot să își exercite dreptul de vot”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună