ALEGERI parlamentare în Germania. Criza imigranților, cel mai dificil test pentru Angela Merkel
Angela Merkel este aproape de a-și asigura cel de-al patrulea mandat în funcția de cancelar al Germaniei, însă cei 12 ani în fruntea Executivului german s-au dovedit extrem de dificili, Merkel având de gestionat o serie întreagă de crize, dintre care cea mai presantă a fost criza imigranților.
Cetățenii germani vor merge la urne pe 24 septembrie pentru a-și alege reprezentanții în noul Parlament, urmând să decidă dacă Angela Merkel va câștiga cel de-al patrulea mandat consecutiv de cancelar al Germaniei. Acesta este primul scrutin național de la izbucnirea crizei imigranților, în urma căreia peste un milion de extracomunitari au ajuns în Germania.
În cei 12 ani de când ocupă această funcție, Angela Merkel a lucrat cu patru președinți francezi și cu trei președinți americani. în 2005, președintele SUA era George Bush, Tony Blair era premierul Marii Britanii, iar Jacques Chirac era președintele Franței.
Ultimul mandat al cancelarului Merkel s-a dovedit extrem de dificil, fiind nevoită să facă față crizei de securitate generată de conflictul din Ucraina, scandalului internațional legat de testele trucate ale constructorului german Volkswagen, crizei generate de Grecia, dar și Brexit-ului.
Cu toate că politicile interne ale Angelei Merkel au contribuit semnificativ la prosperitatea economică a Germaniei, din 2005 și până în prezent, cancelarul Merkel s-a confruntat cu o serie lungă de probleme: criza financiară, agresiunea Rusiei din Ucraina, criza UE generată de Grecia, Brexit, însă cea mai mare criză a fost cea a imigranților.
După mai mulți ani de război în Siria și în mai multe state din Orientul Mijlociu, urmările încep să se simtă și în Europa. Milioane de sirieni au fugit din calea ororilor comise de regimul lui Bashar al-Assad și de rețeaua teroristă Stat Islamic, adăpostindu-se initial în țările din imediata proximitate. Acolo au beneficiat de un sprijin nesemnificativ din partea comunității internationale, refugiații luând decizia de a se deplasa spre nord. Germania a reprezentat pentru majoritatea imigranților un tărâm al făgăduinței, mai ales după ce Angela Merkel a adoptat politica ușilor deschise.
Astfel, sute de mii de oameni au ajuns la porțile Europei în vara anului 2015, mulți dintre ei plătind cu viața pentru a ajunge pe bătrânul continent. În acest context, Angela Merkel a anunțat că țara sa va întinde o mână de ajutor.
”Trebuie să vă spun sincer, dacă trebuie să ne cerem iertare că le-am întins o mână celor aflați în nevoie, atunci aceasta nu este țara mea”, a declarat Merkel în urmă cu câteva luni, potrivit Deutsche Welle.
Multe dintre statele membre UE nu au fost de acord cu abordarea Germaniei, aspect ce a generat tensiuni în interiorul Blocului comunitar.
Din vara anului 2015, peste un milion de imigranți au ajuns pe teritoriul german. Alți aproximativ un milion de refugiați au ajuns pe teritoriul celorlalte state ale UE. Acest flux de oameni produce schimbări în Uniunea Europeană, unele state acuzând-o pe Merkel că este vinovată pentru noua situație. Chiar și germanii au început să-și critice cancelarul pentru decizia care a dus la diminuarea siguranței cetățenilor și pentru riscurile de securitate la care a fost expusă Germania.
Cea mai dură consecință a politicii ușilor deschise a fost la sfârșistul anului 2016. Atunci, în urma unui atac terorist comis la un târg de Crăciun din Berlin, 12 oameni au murit, iar alți 40 de oameni au fost răniți. Cel care a comis atacul era un imigrant din Tunisia. Alte serii de atacuri teroriste pe teritoriul UE au fost comise de imigranții ajunși în Europa în ultimii ani.
În pofida criticilor venite după gestionarea crizei migranților, cota de popularitate a cancelarului german a rămas neschimbată, Angela Merkel fiind preferată pentru funcția de cancelar de aproximativ 48% dintre germani, cu mult înaintea principalului contracandidat, Martin Schulz, care are o popularitate de 22%.
În plus, potrivit sondajelor, partidul Angelei Merkel, Uniunea Creștin-Democrată (CDU), ar urma să se claseze pe primul loc la scrutinul de duminică, fiind preferat de 36% dintre germani. Pe locul second în intențiile de vot se sitează Partidul Social-Democrat (SPD), care ar urma să obțină aproximativ 23% din voturile germanilor.
Cu toate acestea, flexibilitatea Angelei Merkel cu privire la imigranți a generat o creștere impresionantă a partidului de extrema-dreaptă Alternativa pentru Germania (Afd). Ar fi pentru prima data după cel de Al Doilea Război Mondial când în Bundestag ar urma să ajungă un partid cu atitudini xenofobe și extremiste, precum AfD. Acesta ar urma să obțină aproximativ 9% din voturi.
Conform estimărilor, Angela Merkel va reuși să câștige și cel de-al patrulea mandat de cancelar, chiar dacă CDU nu va obține majoritatea locurilor din Parlament și va fi nevoit să coopteze parteneri de coaliție pentru a-și asigura majoritatea.