Alegerea noului Papă va aduce Romei venituri de 55 milioane euro în martie
Alegerea noului Suveran Pontif ar putea fi o binecuvântare pentru Roma în vremuri de recesiune, hotelierii estimând că economia capitalei italiene va obține în luna martie venituri suplimentare de 55 milioane euro datorită pelerinilor și turiștilor care speră să îl vadă pe Papa Francisc.
După abdicarea surprinzătoare a Papei Benedict al XVI-lea, numărul persoanelor care au vizitat Roma a crescut simțitor, oferind economiei locale un sprijin neașteptat într-o perioadă lipsită în alți ani de activitate turistică intensă, potrivit Bloomberg.
Și mai mulți turiști sunt așteptați pentru slujba de întronare a Papei Francisc, programată marți, și pentru sărbătorile pascale.
În aprilie 2005, ceremonia de învestire a Papei Benedict al XVI-lea a atras aproximativ 350.000 de persoane.
“Anticipăm creșterea numărului de vizitatori cu 10% luna aceasta”, a declarat pentru Bloomberg președintele diviziei romane a asociației hotelierilor Federalberghi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro