Al nostru, dintre noi, pentru noi: Narendra Modi
Epoca dinastiei politice Gandhi - Nehru a apus, odată cu înfrângerea zdrobitoare a Partidului Congresului de către partidul naționalist hindus Bharatiya Janata - BJP, și cu numirea în funcția de prim-ministru al Indiei a reprezentantului BJP, Narendra Modi.
Fost persona non grata în Marea Britanie și fără drept de viză de intrare în SUA, state care l-au considerat instigatorul violențelor interetnice dintre hinduși și musulmani, soldate cu peste 1.000 de morți, majoritatea musulmani care au avut loc în 2002, pe când Modi conducea statul Gujarat, politicianul și-a câștigat reputația de naționalist feroce, total deosebit de cosmopoliții din familia Gandhi. El i-a convins pe alegători cu un discurs liric, aproape religios, “pe înțelesul poporului necăjit” și foarte acuzator la adresa corupției și a stagnării economice a țării sub guvernările Gandhi.
Pentru moment, piețele financiare l-au întâmpinat pe Modi cu optimism, pentru un motiv simplu: victoria BJP e atât de categorică, încât promite o stabilitate politică exemplară: Modi nu va avea nicio greutate nici să formeze guvernul, nici să conducă țara exact așa cum va dori. Bursa indiană a crescut, la rândul său, în așteptarea unui guvern pe care Modi l-a anunțat ca fiind compus din tehnocrați, specialiști și redus numeric față de cele de până acum.
Narendra Modi a promis o politică economică axată pe stimularea exporturilor, reducerea drastică a exporturilor și promovarea investițiilor străine, scopul final fiind întărirea monedei naționale, rupia, văzută ca un simbol al prestigiului Indiei în lume. Vineri, 23 mai, moneda indială a atins un curs de 58,37 rupii/dolar, cel mai bun curs al ultimelor 11 luni. În același timp, o prioritate a noii guvernări ar urma să fie “aducerea înapoi în țară a banilor negri ascunși în băncile elvețiene, spre a fi folosiți pentru dezvoltarea țării”, conform unui parlamentar BJP citat de presa indiană.
Ziarele locale evidențiază, de asemenea, intenția lui Modi de a promova energiile verzi, solară și eoliană, cu scopul de a oferi energie electrică tuturor gospodăriilor din India (în prezent, cca 400 milioane de indieni nu au acces la curent electric, dintr-o populație totală de 1,2 miliarde). Noul premier intenționează și să lanseze un proiect în valoare de mai multe milioane de dolari, parțial finanțat din surse private, pentru salubrizarea, construcția de rețele de canalizare, de reciclare a deșeurilor, de drumuri publice și toalete publice în circa 1.000 de orașe și 5.000 de sate, denumit “Proiectul India Curată Mahatma Gandhi”, în cinstea aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Mahatma Gandhi în 2019.
Modi, 63 de ani, își va prelua oficial mandatul la 26 mai, într-o ceremonia grandioasă, cu peste 3.000 de invitați, inclusiv înalți oficiali străini, și la care securitatea va fi asigurată de 6.000 de membri ai forțelor de ordine.