Ajutoare pentru români, aprobate de Guvern. Anunț oficial de la Ministerul Muncii cu lista actualizată
A fost actualizată lista cu ajutoare pentru români, iar Ministerul Muncii a făcut astăzi anunțul oficial. Ordonanța de urgență vizează, printre altele, menținerea măsurilor de protecție socială în cazul persoanelor vulnerabile, care au beneficiat de majorări ale punctului de pensie…
A fost actualizată lista cu ajutoare pentru români, iar Ministerul Muncii a făcut astăzi anunțul oficial.
Ordonanța de urgență vizează, printre altele, menținerea măsurilor de protecție socială în cazul persoanelor vulnerabile, care au beneficiat de majorări ale punctului de pensie sau ale salariului minim. În plus, același document face referire și la cetățenii români care au beneficiat de creșteri ale cuantumului prestațiilor sociale raportate la Indicatorul Social de Referință (ISR), modificând în acest sens mai multe acte normative în domeniul asistenței sociale, informează Ministerul Muncii.
Ajutoare pentru români, aprobate de Guvern. Anunț oficial de la Ministerul Muncii cu lista actualizată
Astfel, pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței pe perioada sezonului rece nu vor fi luate în calcul majorările recente de venituri ca urmare a creșterii punctului de pensie, indemnizației sociale pentru pensionari și a salariului minim brut pe țară garantat în plată, eventualele debite stabilite potrivit Legii nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie urmând să fie scutite la plată, printr-un nou act administrativ emis de primărie, respectiv de agenția teritorială pentru plăți și inspecție socială.
Cititi mai multe pe www.mediaflux.ro