Air Trade Centre România devine SIG Air Handling România
Air Trade Centre România, filială a companiei olandeze Air Trade Centre International, furnizor de echipamente de încălzire, ventilație și aer condiționat (HVAC) din România, devine, din această primăvară, SIG Air Handling România, în urma preluării companiei mamă de către distribuitorul britanic SIG.
Prezentă de 13 ani pe piața din România, compania are 20 de angajați, iar în 2015 a avut o cifră de afaceri de 15 milioane de lei. Veniturile au fost aproximativ constante în ultimii cinci ani, după un vârf în anii 2008 2009, când ajungeau la circa 22 de milioane de lei.
Grupul european Air Trade Centre, înființat în 1994 în Olanda, a devenit în 2008 parte din SIG Plc, companie listată la Bursa din Londra și unul dintre liderii pieței europene de echipamente specializate pentru construcții, cu un volum de vânzări de circa 3 miliarde de euro. Până acum, filiala din România și-a continuat activitatea pe piața HVAC sub denumirea Air Trade Centre România.
SIG Air Handling se află între primele zece companii pe piața europeană de specialitate, realizează vânzări de 270 de milioane de euro și deservește circa 50.000 de clienți, afirmă Lex Hemels, Managing Director, SIG Air Handling International. În prezent, compania are 90 de filiale în zece țări și spații de depozitare cu o suprafață totală de 70.000 de metri pătrați.
Pentru a sublinia caracterul european al companiei, Air Trade Centre România a decis să-și schimbe denumirea începând din aprilie 2016 și să își continue activitatea și dezvoltarea sub denumirea SIG Air Handling România.
În următorii cinci ani, ne propunem să ajungem la afaceri de 40 de milioane de lei, prin creștere organică și achiziții, afirmă Marius Leucuția, Director General SIG Air Handling România.
Începand din 2016, compania își propune să asigure creșterea prin concentrarea pe cinci direcții principale: orientare către proiecte mari si mijlocii și oferirea de soluții de ventilație și aer condiționat eficiente; orientarea către instalatorii mici si medii care au nevoie să găsească toate elementele într-un singur loc; dezvoltarea e-commerce; activitate de service pe termen lung și piese de schimb pentru echipamentele comercializate; specializarea în echipamente de protecție la incendiu.
În martie 2016, SIG Air Handling Romania a deschis în București primul “one stop shop”, care dispune de un stoc de 10.000 de articole HVAC, afirmă Olimpia Iordan, Director Comercial SIG Air Handling Romania. Acesta permite comanda și facturarea într-un singur punct, asigură consiliere tehnică inițială și prmite optimizarea livrărilor. În perioada următoare, compania intenționează să deschidă astfel de puncte și în alte orașe, dar și să dezvolte soluții de comerț electronic.
SIG Air Handling distribuie pe piața din România grile și anemostate, dispozitive pentru reglarea debitului de aer, tubulatură de ventilație, componente și accesorii pentru tubulatură, echipamente pentru protecție la foc și desfumare, izolații pentru tubulatură, filtre, ventilatoare și recuperatoare de căldură, sisteme de tratare a aerului, sisteme de aer conditionat.
Air Trade Centre International a fost înființată în 1994 în Olanda, iar filiala din România a devenit operațională în 1993. Compania are filiale în Belgia, Bulgaria, Franța, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România, Spania, Ungaria, Arabia Saudită și Turcia și dispune de distribuitori în Brazilia și Irlanda. SIG Plc (Sheffield Insulation Group) este un distribuitor britanic de produse specializate pentru construcții, înființat în 1957 și listat la Bursa din Londra din 1989. Cu un volum de vânzări de circa 3 miliarde de euro, compania furnizează pe piața europeană produse specializate pentru construcții și piețe conexe. Compania operează în 15 țări, are aproximativ 700 de filiale și 10.000 de angajați.