Agenda celor mai puternici CEO în 2013 - Frank Hajdinjak, E.ON România
Business Magazin a decis să-i întrebe pe conducătorii companiilor care sunt cele mai importante trei puncte de pe agenda lor de afaceri în acest an.
Implementarea calendarului de liberalizare a pieței energiei – luând în considerare faptul că deja au existat unele întârzieri – precum și necesitatea de a se găsi soluții de balansare astfel încât compania să poată continua să-și dezvolte activitatea, în paralel cu identificarea și aplicarea unor măsuri de sprijinire a unor anumite categorii de consumatori vulnerabili.
– Asigurarea unui dialog mult mai bun cu factorii de decizie astfel încât să fie asigurată o mai mare predictibilitate a mediului de afaceri. Introducerea de noi taxe, peste noapte, fără consultarea actorilor de pe piața de energie, schimbarea regulilor în timpul jocului nu fac altceva decât să submineze cel mai important capital pentru investitori: încrederea! Lipsa de
încre-dere îi îndepărtează pe potențialii investitori și îi determină pe cei deja prezenți pe piața locală să-și reconsidere planurile, efectul imediat fiind reducerea investițiilor, cu impact direct asupra nevoilor clienților și a gradului lor de satisfacție.
– Adaptarea la noile provocări ale mediului de afaceri prin optimizarea activității companiilor operaționale din structura grupului E.ON din România – lansarea companiei de servicii tehnice, fuziunea activităților de distribuție a gazelor naturale și a energiei electrice, implementarea unei noi abordări centrate pe client cu ajutorul filosofiei LEAN, precum și dezvoltarea unui nou concept de business bazat pe eficiența energetică și generarea distribuită.
Frank Hajdinjak este șeful E.ON România.