Home Actualitate Afacerile Remax România au crescut cu pe...
Actualitate

Afacerile Remax România au crescut cu peste 35% în primul semestru din 2018

Potrivit reprezentanților companiei, în primul trimestru al anului 2018, valoarea comisioanelor totale încasate din intermedierile imobiliare în este cu 35% mai mare comparativ cu același interval din anul precedent.

Afacerile Remax România au crescut cu peste 35% în primul semestru din 2018
Afacerile Remax România au crescut cu peste 35% în primul semestru din 2018 · Foto: Business Magazin

„În primul semestru din 2018, Remax România a cunoscut o creștere constantă a afacerilor, tendință ce a marcat evoluția companiei în ultima vreme. Suntem de părere că aceasta se va menține și în perioada următoare și se va reflecta în toate direcțiile de dezvoltare a companiei, de la volumul, respectiv valoarea tranzacțiilor intermediate, până la extinderea rețelei cu noi birouri și agenți”, a declarat Răzvan Cuc, director regional Remax România.

Cele mai multe intermedieri au avut loc în aceleași orașe aflate și în topurile precedente, București, Cluj și Brașov, piețe cu un potenția crescut în domeniul imobiliar. Dintre acestea, birourile din București, Cluj, Brașov au intermediat cel mai mare număr de tranzacții, urmate în clasament de cele din Sibiu, Arad și Piatra Neamț.

În ceea ce privește tipul de proprietăți tranzacționate de către companie, ponderea celor de pe segmentul rezidențial a fost de 72%, urmate de cele comerciale (11%), industriale (9%) și terenuri (8%). În total, în perioada menționată, birourile Remax au intermediat 84% vânzări și 16% închirieri.

Reprezentanții Remax estimează până la finele lui 2018 o cifră de afaceri de până la 2,8 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 40% comparativ cu rezultatele raportate anul trecut. De asemenea, compania își propune să extindă rețeaua Remax cu până la 40 de birouri până la finalul lui 2018 (în creștere cu peste 80% față de perioadă anterioară) și cu până la 300 de agenți, în ceștere cu 50% față de 2017.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună